Articol de GSP - Publicat marti, 03 aprilie 2018 11:50
Mirel Rădoi a vorbit despre decizia lui Edi Iordănescu de a pleca de la Astra și l-a felicitat pe antrenor.
Fostul jucător de la FCSB spune Iordănescu trebuie să fie un exemplu pentru antrenori datorită modului în care gestionează relația cu patronii de cluburi.
"E greu să fii antrenor oriunde, poate cu atât mai mult în România, având în vedere ceea ce se întâmplă. Când te apuci de această meserie știi la ce ești supus. Țin să salut această decizie a lui Edi pentru că doar așa îi putem învăța pe patroni că nu pot să decidă tot ceea ce se întâmplă la o echipă.
Indiferent de bugetul pe care îl are o echipă, patronii trebuie să înțeleagă că în momentul în care și-au asumat aducerea unui antrenor ei trebuie să respecte acel contract și trebuie să-l lase pe antrenor, indiferent că e bun sau rău, să-și continue treaba.
Edi arată antrenorilor tineri că așa trebuie să continuăm, că trebuie să depindem doar de munca noastră și de cât de bine o facem. Dacă simțim că cineva intervine peste munca noastră, cel mai bine ar fi să ne dăm la o parte", a declarat Mirel Rădoi la Pro X.