FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Mesajul de adio transmis de Negoiţă pentru jucătorii nemulţumiţi: "Astea sînt fiţe! Dacă voi nu vreţi, vin alţii!"

Articol de GSP - Publicat joi, 30 mai 2013 00:00 / Actualizat joi, 30 mai 2013 13:04

Azi se împlinesc 65 de ani de la înfiinţarea Clubului Sportiv Dinamo, prilej pentru Ionuţ Negoiţă de a vorbi din nou despre viitorul clubului.

Acţionarul principal al clubului roş-alb e supărat că o parte dintre "cîini" şi-au declarat nemulţumirea faţă de planurile de restructurare ale conducerii.

"Trecutul lui Dinamo este strălucit, iar cînd vezi atîtea glorii ale unui club, unul dintre cele mai importante, îţi dă energie să mergi mai departe. Am foarte multe frîne care mi se pun de către oameni foarte bine intenţionaţi.

E un moment greu pentru Dinamo, am luat clubul într-un moment greu, dar sînt convins că merită, tocmai pentru că ne dorim să fim mult mai bine, să fim în primele trei locuri. Faptul că sînt mulţi jucători care îşi doresc să vină la Dinamo este îmbucurător.

Le-am spus jucătorilor «dacă voi nu vreţi, vin alţii», astea sînt fiţele unora dintre ei, dar sînt puţini cei care gîndesc aşa", a declarat Negoiţă, potrivit dolcesport.ro.

Încă un dinamovist se trece pe lista de transferuri: "Nu mă regăsesc în reconstrucţia asta"

 

Citește și:
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Liga Campionilor
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Liga Campionilor
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Cum a ajuns Trubin personajul principal din thrillerul Mourinho - Arbeloa: filmul reușitei istorice cu Real Madrid
Liga Campionilor
Cum a ajuns Trubin personajul principal din thrillerul Mourinho - Arbeloa: filmul reușitei istorice cu Real Madrid
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (27)
andreea_fcd
andreea_fcd  •  31 Mai 2013, 12:10

Nu poti face performanta cu salarii de 2000 lunar.Nu ai cum!

nutzy9
nutzy9  •  30 Mai 2013, 20:35
Postat de ghandalf pe 30 Mai 2013, 17:29

VPT :)))) tu te-ai dus pe la scola , dar n-ai ajuns niciodată pe la școală :)))))))))) Nutzy, spaima putzii, 9 e precis de la spitalul din care ai evadat :)))))))))

"MULTUMESC LA DUMNEZEU CA NU MA FACUT STELEMIST"!!!

ghandalf
ghandalf  •  30 Mai 2013, 17:29
Postat de nutzy9 pe 30 Mai 2013, 14:35

VIP,mama ei de limba romana,nu prea ai dat pe la scola,se vede ca esti stelemist,asa sunteti toti,analfabeti!!!

VPT :)))) tu te-ai dus pe la scola , dar n-ai ajuns niciodată pe la școală :)))))))))) Nutzy, spaima putzii, 9 e precis de la spitalul din care ai evadat :)))))))))

Vezi toate comentariile (27)
Comentează