Articol de Eduard Apostol, Raed Krishan (foto), Andrei Furnigă (video) - Publicat duminica, 28 ianuarie 2024 23:04 / Actualizat duminica, 28 ianuarie 2024 23:21
FCSB a învins-o pe Universitatea Craiova, în deplasare, scor 3-0, în derby-ul rundei cu numărul 23 din Superligă. Mihai Rotaru, finanțatorul grupării oltene, a anunțat că echipa lui și-a luat adio de la titlu.
Universitatea Craiova mai are doar două puncte avans față de Hermannstadt, prima echipă aflată sub linia play-off-ului. Mihai Rotaru merge pe mâna antrenorului Ivaylo Petev și vrea locul secund în Superligă.
Mihai Rotaru a mers la vestiare, după Universitatea Craiova - FCSB
„Eu consider că nu au fost mai buni decât noi în seara asta. În niciun campionat din Europa nu se dicta penalty-ul. Mă uit și eu la Premier League, la Serie A.
Dar să nu ne ascundem, n-am făcut cel mai bun meci. Am intrat cu atitudine, cu răutate. Au fost două greșeli pe care le-am tot făcut. Așa s-a scris istoria în fiecare meci. Nu ne facem griji pentru play-off. Suntem o echipă valoroasă, chiar am arătat atitudine. Nu ne-a ieșit, n-am bătut. Jucătorii Universității Craiova au pus osul astăzi!
Îi felicităm pe cei de la FCSB! Sperăm să îi prindem în play-off și să îi batem noi de două ori. Cred că Universitatea Craiova va arăta altfel. Trebuie să ne regăsim ritmul!
Am fost în vestiar și le-am spus că nu vreau să suferim, să stăm cu capul jos. Au câteva zile libere, apoi să își revină, să se pregătească și să câștige meciurile”, a spus Mihai Rotaru, la „Digi Sport Special”.
Mihai Rotaru nu se mai gândește la titlu: „Sunt 5 puncte până la Rapid și CFR Cluj. Asta mă interesează. Când a venit Ivaylo, m-a întrebat ce șanse avem la campionat. I-am spus că sunt 30%. Din păcate, au scăzut. Cupa și podiumul erau obiectivul nostru. Ivaylo e într-un campionat nou și trebuie să avem răbdare”.