Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat luni, 10 iunie 2024 22:29 / Actualizat luni, 10 iunie 2024 23:58
Mihai Rotaru, finanțatorul de la U Craiova, a explicat ce se întâmplă cu aripa stângă Alexandru Mitriță (29 de ani), despre care spunea că este posibil să plece din Bănie în această vară.
Patronul oltenilor a revenit cu detalii pe tema posibilei despărțiri de golgheterul echipei pe care o finanțează. Spune că momentan nu s-a luat o decizie finală în cazul lui Mitriță, care va pleca de la Craiova doar în schimbul unei sume de transfer.
Cel mai probabil, fotbalistul va juca pentru olteni în preliminariile Conference League. Craiova va începe competiția din turul al doilea preliminar, unde va fi cap de serie.
Mihai Rotaru vorbește despre posibila plecare a lui Alexandru Mitriță: „Doar în anumite condiții, pe o sumă de transfer”
„Mitriță a venit la reunire. Până când se va hotărî ceva, el va fi jucătorul nostru. Cel mai probabil, va fi în preliminariile Conference League. A fost în vacanță, s-a întors și trage tare. Am mai spus-o, există probabilitate de plecare pentru orice jucător din campionatul României.
Mitriță pleacă doar în anumite condiții, pe o sumă de transfer. Știți că nu vorbim despre transferuri în presă”, a spus Mihai Rotaru, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
16 goluriși 14 pase decisive a reușit Alexandru Mitriță pentru CSU Craiova în sezonul trecut
Rotaru a vorbit și despre situația lui Vladimir Screciu, care s-a refăcut după accidentarea suferită în luna martie și ar fi putut merge cu România la Euro, dar Edi Iordănescu a decis să se bazeze pe fotbaliști care au evoluat în ultima perioadă.
Mihai Rotaru, după ce Vladimir Screciu nu a prins lotul pentru Euro 2024:
„Toți suporterii naționalei ne uităm cu regret că Screciu nu poate merge la Euro, era un jucător important la mijloc. Ținea tot mijlocul, se simte lipsa lui. A avut o întindere, o ruptură musculară, era apt, dar așa cum Edi a spus că nu ia jucători care nu joacă toate meciurile, a fost exclus și așa este normal. Putea fi, dar nu a avut meciuri în picioare. Nu comentez.
El în mod normal putea să înceapă cu echipa la finalul campionatului. În acest moment, este în programul echipei. A fost în vacanță, a fost dimineață la vizita medicală, apoi la antrenament. El era pregătit să joace în barajul cu U Cluj, dar știind că nu îl va chema, am decis să nu îl folosim.
Nici Costel Gâlcă un a vrut să riște cu un jucător care nu avea două-trei săptămâni cu echipa. Noi suntem obligați să lăsăm jucătorii la națională. Mai departe, doctorul decide dacă este vreun risc. Am hotărât să nu se opereze, tocmai pentru a fi pregătit să meargă la Euro dacă va fi chemat. Să nu fim ipocriți, ar fi fost un risc”, a mai spus Rotaru.
VIDEO. România a plecat în Germania. Ianis Hagi, Drăgușin și Stanciu au dat autografe pe aeroport
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!