FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL - UNIREA URZICENI, DUMINICĂ, ORA 17:00, GSP TV ŞI FAZE VIDEO ÎN TIMP REAL PE GSP.RO

Mihai Stoica: "CFR şi-a asumat riscuri foarte mari folosindu-l pe Kone! Mergem pînă la ultima instanţă!"

Articol de GSP - Publicat joi, 14 mai 2009 00:00

Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a comentat decizia Comisiei de Disciplină de a respinge ca nefondată contestaţia clubului ialomiţean în legătură cu dreptul de joc al atacantului Yssof Kone în paritida din etapa a 30-a contra campioanei CFR Cluj.

"Dacă preşedintele FRF a spus că e o decizie neregulamentară ca Yssouf Kone să fie suspendat numai o etapă,  atunci înseamnă că nu este chiar o contestaţie lipsită de sens. Merg pînă la ultima instanţă, vreau să se facă dreptate pentru că eu cred că avem toate argumentele de partea noastră.

Am avertizat înaintea jocului cu CFR să nu fie folosit Kone, dar ei l-au introdus în teren şi şi-au asumat astfel riscuri foarte mari", a spus Stoica, referindu-se apoi la felul în care va decurge lupta pentru titlu în Liga I:

"Nu am spus niciodată că nu vrem titlul, ci doar că nu avem acest obiectiv. Dinamo e favorită la campionat, noi păstrăm cele mai multe şanse la unul din locurile 2 sau 3. Nici CFR nu este ieşită din cursa pentru locul 3, nu ştiu cum va arăta clasamentul la finalul stagiunii".

Citește și:
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Tenis
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Superliga
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Kevin Ciubotaru a explicat de ce a căzut transferul la FCSB: „Acum nu mă interesează”
Superliga
Kevin Ciubotaru a explicat de ce a căzut transferul la FCSB: „Acum nu mă interesează”
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (30)
 •  15 Mai 2009, 01:20

da-i inainte si sper sa reusesti sa le iei punctele la cluj...daca ii lasa in pace stoica si cu petrescu castiga liga campionilor in cativa ani...pai normal ca tine la regulament si bine face...cu 10 mil daca intra in liga mai gasesc ei ceva baieti care stiu fotbal, sunt multi prin curtile scolilor talentati ...timisoara eu cu voi urziceni, sa castige cei mai buni ... sper sa castigi cauza urziceniului...fraieri de steaua tac, sa faca si ei cu dinamo - fara tamaas i-ar fi batut pe dinamo

 •  14 Mai 2009, 23:30

Daca finala UCL de juca intre Steaua si Dinamo, nu mai erau comisiile atit de importante! Asta e!

 •  14 Mai 2009, 23:05
Postat de pe 14 Mai 2009, 19:12

Serios?In conditiile in care regulamentul prevede cel putin 2 etape de suspendare,oare cum a fost posibil ca Tamas implicit si Kone( putea fi oricare jucator)sa primeasca doar etapa?Nu trebuie sa te gandesti prea mult ca acolo a fost lucru necurat,doar si numai ptr. dinamo e posibil sa fie judecate lucrurile astfel,sa nu uitam cum lui Julio Cesar i-a fost anulat acel cartonas rosu avand drept de joc,ptr. alte echipe asa ceva nu e posibil chiar si in conditiile in care nu au avut nici-o vina.

Se pare ca nu-ti mai aduci aminte de situatie, amice! Ura iti intuneca discernamintul!

Vezi toate comentariile (30)
Comentează