Articol de GSP - Publicat marti, 07 februarie 2023 11:13 / Actualizat marti, 07 februarie 2023 11:16
Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a reacționat după ce a aflat verdictul dat de TAS în cazul Farului.
Tribunalul Sportiv de la Lausanne i-a dat câștig de cauză Farului, care va putea juca în cupele europene în sezonul viitor, deși inițial UEFA nu îi acordase licența.
Mihai Stoica, bucuros după decizia TAS în cazul Farului
Imediat după ce a aflat de decizia TAS, Mihai Stoica a postat un mesaj pe contul de Facebook, în care anunța că se bucura de verdictul favorabil primit de trupa lui Gică Hagi.
„E o veste foarte bună că Farul va avea licență pentru Europa. Ăsta va fi cel mai tare play-off «ever». Iar noi avem o revanșă de luat. Chiar două”, a scris Mihai Stoica.
Așa cum am transmis în mod oficial de acum câteva luni de zile, clubul nostru a continuat demersul juridic referitor la dreptul de participare în competițiile europene. În cursul zilei de ieri am primit cu satisfacție Decizia Tribunalului Sportiv de la Lausanne (TAS) prin care se consfințește că Farul Constanța are dreptul de a solicita licența UEFA pentru participarea în competițiile europene din acest an.
- comunicat Farul
Farul poate juca în cupele europene
Farul a câștigat procesul la TAS! Clubul lui Gică Hagi va putea juca în cupele europene încă din sezonul viitor.
Gazeta Sporturilor a scris pe 10 noiembrie despre situația echipei Farul Constanța, care nu avea atunci dreptul de a participa în cupele europene pentru că cei din Comisia UEFA au considerat că a existat o fuziune Viitorul-Farul din care a rezultat un club nou. Iar un club nou nu are dreptul să participe în cupele europene în primii trei ani.
Avocații Farului s-au apărat în procesul de la TAS spunând că „Înainte să schimbăm numele clubului am solicitat și am primit aprobarea FRF” . Iar argumentul constănțenilor a fost validat de judecătorii de la Lausanne, Farul având câștig de cauză.
VIDEO Arlauskis, gest halucinant în Farul - CSU Craiova: „Cel mai stupid penalty pe care îl putea comite cineva”
Citește și:
Pariul lui Basarab Panduru după Farul - CSU Craiova: „E viitorul titular al naționalei”
Chiar sunt antrenori! Scăpați de ordinele lui Becali, acum fac treabă bună în Superligă