Articol de GSP - Publicat vineri, 18 februarie 2022 08:02 / Actualizat vineri, 18 februarie 2022 09:44
Mihai Stoica (56 de ani), managerul general de la FCSB, a explicat de ce nu a insistat pentru transferul lui Jefte Betancor (28), cel mai bun fotbalist străin al anului în Ancheta GSP din finalul anului 2021, înainte ca ibericul să ajungă la Farul.
Cu 14 goluri înscrise în acest sezon, Jefte Betancor este golgeterul Ligii 1, cu 3 reușite peste următorii marcatori, Andrei Ivan și Florin Tănase.
Betancor a reușit o „dublă” în ultimul meci jucat, 8-2 cu Academica Clinceni, la finalul căruia Mihai Stoica a prezentat motivele pentru care nu a forțat transferul său la FCSB.
Mihai Stoica, despre Jefte Betancor: „Ați sărit pe mine, că sunt prost...”
„Am spus într-un moment de sinceritate că nu m-am gândit la Jefte şi toţi aţi sărit pe mine, că sunt prost... Nu m-am gândit la Jefte, îi avem pe Ianis Stoica, Dumiter, Keşeru.
Este un jucător interesant, la o echipă care practică un joc ofensiv, cum e Farul, poate să fie pus în valoare. Dar la o echipă care ajunge mai rar la poartă nu cred poate străluci aşa. Nu e genul care să rezolve meciul de unul singur, depinde de modul cum e servit de colegi”, a declarat Stoica la Telekom Sport.
Betancor a ajuns în România în septembrie 2020, când a semnat cu FC Voluntari, și s-a mutat la Farul în vara lui 2021. În România, are 9 goluri în 31 de meciuri la Voluntari și 14 goluri în 25 de meciuri la Farul.
„Așa am reușit, după o lună și jumătate, să-l aducem pe Jefte”
În septembrie 2021, Gabriel Glăvan, fostul șef al departamentului de scouting de la FC Voluntari, explica pentru GSP.ro cum l-a adus pe Betancor în Liga 1.
„L-am urmărit de când era în Liga a 2-a din Austria, era unul dintre golgeterii campionatului. Am fost surprins când am văzut că e liber de contract, echipa lui, Reid, promovase. Nu înțelegeam exact ce s-a întâmplat, mă gândeam că poate fi destul de căutat, marcând atâtea goluri.
Am făcut rost de numărul lui și i-am scris. Evident, nu mi-a răspuns. Asta era pe la începutul lunii august. Pâna la jumătatea lunii septembrie, am încercat prin toate modurile posibile să vorbesc cu el, am rugat impresari, jucatori, sa vorbească cu el, doar să asculte ce putem să-i propunem.
Pâna la urmă, mi-a răspuns, a spus că poate fi interesat, dar nu e sigur. Până la urmă, un impresar l-a sunat pe domnul Andone să ne întrebe dacă îl vrem pe Jefte. Evident, a răspuns că ne interesează și așa am reușit, dupa o lună și jumăte să-l aducem”, spunea Gabriel Glăvan pentru Gazeta Sporturilor.
VIDEO » Jefte Betancor: „Aș vrea să am capacitatea lui Cristiano de a marca și driblingul lui Messi”
Citește mai multe știri din Liga 1:
Ce-i lipsește lui Reghe pentru „foarte sus” » Universitatea suferă unde CFR Cluj excelează!
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”