Articol de Adrian Jitea - Publicat vineri, 27 ianuarie 2023 20:49 / Actualizat vineri, 27 ianuarie 2023 21:13
Mihai Stoica (57 de ani), managerul general al celor de la FCSB, susține că Federația Română de Fotbal i-ar fi promis licența lui Mihai Pintilii (38 de ani). Fostul mijlocaș ar fi trebuit doar să accepte postul de „secund” la prima reprezentativă.
În luna ianuarie a anului trecut, imediat după instalarea pe banca echipei naționale, selecționerul Edi Iordănescu (44 de ani) l-a vrut „secund” pe Mihai Pintilii.
Fostul mijlocaș era în acel moment un om important în staff-ul lui Toni Petrea la FCSB. Aflat în aceeași situație ca acum, fără licență de antrenor, Pintilii ar fi primit promisiunea că lucrurile se vor rezolva. Asta susține Mihai Stoica.
Mihai Stoica, dezvăluire despre Mihai Pintilii: „FRF a zis că rezolvă”
„Federaţia Română de Fotbal a vrut să-l angajeze pe Pintilii secund la echipa naţională. Am şi mesaje. I-au promis că rezolvă, îi dădeau şi licenţă. Vă dau cuvântul meu de onoare!
Probabil că şi de asta s-a inflamat toată lumea. «Ia uite, bă, Pintilii n-a vrut să vină la naţională, dar vrea să antreneze FCSB»”, a spus Mihai Stoica la „Sport Report”, emisiune moderată la Orange Sport de Dan Udrea, redactorul-șef adjunct al Gazetei Sporturilor.
Pintilii, după modelul Rădoi
Mirel Rădoi a fost într-o situație asemănătoare cu posibila ipostază a lui Pintilii. Nu avea carnet de antrenori, dar după ce a fost angajat în Federație ca team-manager al naționalei U21 și apoi ca selecționer de tineret și de seniori, angajatorii i-au oferit calificările superioare: licența A, necesară unui secund din prima ligă și unui selecționer U21, și licența maximă, Pro.
În ceea ce îl privește pe Mirel Rădoi, el a primit Licența A la Coverciano în 2019. A fost înscris la Licența Pro ca urmare a diplomei de licență A pe care a primit-o în afara țării. Aceasta este interpretarea pe care am folosit-o în acel moment.
Această interpretare a fost folosită până acum 6 luni de zile. Începând de anul acesta, dacă vrei să parcurgi toate formele de licențiere este necesar carnetul de antrenori. Poți antrena în România cu o licență Pro obținută oriunde în Europa. Prin urmare, când toate Federațiile au semnat aceste licențe, toate diplomele trebuie recunoscute
- Răzvan Burleanu, despre „cazul Rădoi”
Explicația oferită astăzi de Răzvan Burleanu este falsă. Rădoi obținuse licența A chiar de la FRF, în iulie 2017.
VIDEO. Răzvan Burleanu, despre „cazul Mirel Rădoi”
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”