Articol de Alberto Boțoghină - Publicat luni, 21 august 2023 07:00 / Actualizat luni, 21 august 2023 10:59
Prezent duminică seara în studioul GSP Live, Mihai Teja, fost antrenor la FCSB în 2019, a analizat victoria roș-albaștrilor cu Poli Iași, scor 2-1. Tehnicianul în vârstă de 44 de ani, liber de contract în acest moment, a comentat și ultimele evenimente petrecute la clubul lui Gigi Becali.
Teja a remarcat, în primul rând, jocul lipsit de claritate al roș-albaștrilor din repriza a doua:
„FCSB a tremurat în ultimele 20-25 de minute, nu înțeleg de ce n-au mai forțat și n-au mai încercat să dea și al treilea gol. Ei au forța și calitatea necesară, dar probabil că n-au mai avut putere, venind și după meciul din Danemarca. A fost o repriză mai modestă a celor de la FCSB.
Au crezut că s-a terminat meciul la 2-0, care e un scor periculos, însă cei de la Iași n-au mai avut forța de a înscrie și golul secund”, a spus Mihai Teja, într-o ediție specială a GSP Live.
Mihai Teja nu e de acord cu ultimele mișcări ale lui Gigi Becali: „Cred că s-a grăbit”
Tehnicianul a vorbit apoi despre șansele FCSB-ului la titlu, considerând că Gigi Becali a procedat greșit cedând nume precum Andrei Cordea sau Edjouma.
„Obiectivul lor e clar, câștigarea titlului. Ca să faci asta, îți trebuie un lot cu care să poți face față, cu care să câștigi meci de meci, ceea ce nu e ușor. Din punctul meu de vedere, cred că s-au grăbit un pic cu toate plecările, mă refer la Cordea, Edjouma, Vali Gheorghe e și el pe picior de plecare.
Mă uitam la banca FCSB-ului și nu mi se părea atât de atractivă. L-am văzut pe Radaslavescu, un jucător de viitor, dar care n-a mai jucat mult, am văzut și intrarea lui Haruț, mai mult o înlocuire defensivă. Părea că ți-e frică un pic de Poli Iași. Nu prea ai cu cine să-l înlocuiești pe Florinel Coman de pe bancă, de exemplu.
Eu nu l-aș fi dat pe Cordea! A fost un jucător esențial pentru FCSB. Era într-o scădere de formă, dar să nu uităm că el a mai fost scos din echipă inclusiv când era într-o formă bună. Dacă nu ai continuitate, nu-ți poți menține o formă sportivă optimă. Probabil s-a vrut să i se facă loc lui Octavian Popescu, pe care, probabil, doresc să-l vândă”, a mai spus Teja.