Articol de Aurelian Botezatu - Publicat joi, 08 august 2019 18:22
Mihai Teja, 40 de ani, nu stă pe roze în Copou. Dar unor apropiați le-ar fi mărturisit că preferă așa decât să lucreze din nou cu Gigi Becali.
Mihai Teja se pregătește s-o înfrunte mâine pe Dinamo. Însă evenimentele derulate în ultima vreme la FCSB, pe care a antrenat-o în a doua jumătate a sezonului trecut, nu l-au lăsat rece pe fostul antrenor dat afară de Gigi Becali.
După îndepărtarea lui Bogdan Andone, fostul său secund, și plecarea lui MM Stoica, tehnicianul în vârstă de 40 ani le-a mărturisit unor apropiați că nu s-ar mai întoarce să lucreze acolo. Motivul? Patronul. Gigi Becali. Sau mai bine zis, modul cum acesta înțelege să-și trateze colaboratorii.
"Nici la Iași nu curge lapte și miere. Sunt bani puțini, infrastructura e în suferință și se așteaptă în continuare apariția unui investitor. Dar în Copou mi se garantează liniștea, mi se dă timpul necesar pentru a reconstrui echipa și, mai important, nimeni nu sună din lojă ca să impună schimbări sau strategie", s-ar fi destăinuit Teja apropiaților.
Zece ani în Copou?
Teja a redevenit la Iași antrenorul care a ținut Gazul pe linia de plutire în prima parte a stagiunii trecute, înainte de a fi angajat de Becali la FCSB.
Iar președintele Adrian Ambrosie a dezvăluit că se profilează o colaborare pe termen lung: "Dacă vom reuși să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm acum, Mihai mi-a spus că e dispus să lucreze la noi zece ani de acum încolo".
6.000de fani sunt așteptați în tribunele stadionului "Emil Alexandrescu", la meciul cu Dinamo
60.000 de eurolunar e bugetul de salarii al ieșenilor. La jumătate față de sezonul trecut
2victorii și 2 remize au bifat moldovenii în primele patru etape ale sezonului în curs
Fanii "câinilor", interziși în Copou
Moldovenii și-au luat măsuri pentru ca fanii lui Dinamo, suspendați 5 jocuri în deplasare după incidentele de la meciul cu Viitorul, să nu poată intra pe "Emil Alexandrescu". Clubul a decis să închidă sectorul rezervat oaspeților pe toată durata partidei. Iar celor cu însemne ale clubului bucureștean (tricouri, fulare) li se va interzice accesul în stadion.
vezi și:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro