Articol de GSP - Publicat vineri, 30 august 2019 11:17
Mircea Lucescu (74 de ani) s-a luat în această dimineață de CSA Steaua, clubul care l-a deposedat pe Gigi Becali de numele, palmaresul și marca Stelei.
„Nu înțeleg de ce se ia lumea de Gigi. Eu m-aș lua de generalii de Armată, care l-au scos pe Becali din Ghencea, l-au privat de suporteri. Dispare un brand extrem de important pentru istoria fotbalului românesc, cum e Steaua. Soluția va fi să se împace Gigi Becali cu Armata și să se reîntoarcă acolo unde îi e locul, în Ghencea.
Se face o mare greșeală când lumea se ia de Gigi Becali. Dacă Steaua era lăsată în condițiile în care era, ce se întâmpla? Ce satisfacții au avut cei care au contribuit la asta? Ce au rezolvat cu o echipă din Liga 4?”, a declarat Mircea Lucescu, la Pro X.
MIRCEA LUCESCU A FOST ALĂTURI DE FCSB
În urmă cu câteva săptămâni, Mircea Lucescu a fost prezent pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu la meciul FCSB - Mlada Boleslav 0-0. Acesta a urmărit meciul alături de Valeriu Argăseală, președintele celor de la FCSB, iar înaintea partidei le-a făcut o vizită jucătorilor
„Il Luce” a fost în vestiarul roș-albaștrilor pentru a-i motiva pe jucători. Timp de câteva minute, Lucescu senior a discutat cu fotbaliștii vicecampioanei și i-a încurajat.
Vezi și:
Gigi Becali, față față cu o nouă PREMIERĂ NEAGRĂ » Ce înseamnă eliminarea din Europa League
AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro