Articol de Alexandru Stanciu - Publicat sambata, 09 noiembrie 2024 22:55 / Actualizat duminica, 10 noiembrie 2024 00:07
Mircea Rednic a răbufnit la adresa „centralului” după înfrângerea cu Rapid din prima etapă a returului sezonului regulat din Superligă, scor 0-2. Rednic l-a acuzat pe Szabolcs Kovacs că a acordat prea ușor penalty la intervenția lui Poululu asupra lui Aaron Boupendza.
Tot gabonezul a executat lovitura de departajare și a stabilit scorul final în minutul 72, după ce Alexandru Pașcanu a deschis scorul.
Mircea Rednic s-a luat de Kovacs la finalul meciului: „Ai dat prea ușor penalty, abia așteptai să cadă!”
Mircea Rednic i-a transmis lui Szabolcs Kovacs în drumul spre vestiare că a acordat prea cu ușurință lovitura de pedeapsă.
„Prea ușor l-ai dat! Era cu spatele la poartă. Abia așteptai să cadă unul”, i-a spus Mircea Rednic „centralului”.
Mircea Rednic, la flash-interviu: „Nu poți să dai așa ceva, au căzut în capcană și cei de la VAR, și el”
„O înfrângere dureroasă la felul cum am jucat. Prima repriză a fost echilibrată, chiar un plus pentru echipa mea. Nu-mi dau seama ce s-a întâmplat la pauză. N-ai voie să iei gol din fază fixă, lipsă de responsabilitate, Popică (n.r. Popa, portarul) a stat pe linia porții! După asta, normal că ne-am desfăcut, am ieșit la joc, am creat câteva situații de a marca.
După care a venit un penalty foarte ușor, foarte ușor acordat. Nu poți să dai așa ceva, a fost o ținere de tricou și atacantul imediat s-a aruncat. Au căzut în capcană și cei de la VAR, și el(n.r. „centralul”).
Atacantul lor a speculat toate greșelile fundașilor mei centrali. Să nu exagereze nici Popa, d-aia e portar, la alții se lipește mingea de mănuși, la el nu s-a lipit. Să-și vadă de jocul lui, un pic mai multă modestie, avem impresia că ce mari jucători suntem! Fiecare să-și vadă de jocul lui și să nu vorbească de alții.
De prezență, de efort, n-am ce să le reproșez jucătorilor. Au fost două momente de care Rapidul a profitat. Au început bine repriza secundă, când dai gol repede, ai atmosferă bună, au tras de timp cu mingi lungi pe atacant. Ei își urmăresc interesul, 3 puncte, noi am pasat, am jucat, dar ultima pasă n-a fost cea mai bună.
Totuși au un portar care are un salariu mare, au buget mare, atacantul a făcut diferența. În momentele lor grele au dat minge pe el, doar așa au jucat, și el a ținut de minge. E foarte strâns campionatul, câștigi 2 meciuri și ești în play-off, pierzi 2 și ajungi în zona roșie”, a declarat Mircea Rednic la emisiunea „Digi Sport Special”.