Articol de Adrian Duţă - Publicat sambata, 18 mai 2024 19:45 / Actualizat sambata, 18 mai 2024 20:32
UTA Arad a anunțat că s-a despărțit Tiberiu Căpușă (26 de ani), fundaș dreapta.
Contractul lui Căpușă a expirat la finalul play-out-ului, iar UTA nu a vrut să-i ofere prelungirea. Astfel, Mircea Rednic începe restructurarea lotului pentru sezonul viitor.
UTA s-a despărțit de Tiberiu Căpușă
„Mulțumim, Tiberiu Căpușă! Clubul UTA nu a mai dorit prelungirea întelegerii cu Tiberiu Căpușă, jucător care se desparte de roș-albi în acest final de săptămână.
Îi mulțumim pentru aportul adus în acest sezon și îi dorim mult succes în viitor!”, a transmis UTA Arad pe contul de Facebook al clubului. Tiberiu a jucat 29 de meciuri în Superliga în acest sezon, a marcat două goluri și a dat 3 pase decisive.
Jucătorul cotat la 750.000 de euro are un meci la națională, 0-1 într-un amical cu Anglia, în 2021. Căpușă e primul jucător care pleacă de la UTA la finalul sezonului. Arădenii s-au despărțit și de Vlad Morar, dar înainte de încheierea campionatului, pe 4 mai.
În plus, UTA pierde și 3 jucători care vor ajunge la Rapid. Rareș Pop a fost transferat de giuleșteni, iar Cătălin Vulturar și Micovschi au fost împrumutați de bucureșteni la Arad în acest sezon și le expiră împrumuturile în vară.
Mircea Rednic i-a făcut praf pe jucători după înfrângerea cu Dinamo
Mircea Rednic, antrenorul de la UTA, și-a criticat jucătorii după 0-2 cu Dinamo, în ultima etapă, și a anunțat de atunci că pentru unii dintre ei a fost o șansă de a demonstra că merită să rămână la Arad.
„Eu le-am transmis că vreau altceva dacă își doresc să rămână la UTA. Eu nu mă joc, îți ofer șansa, trebuie să îmi demonstrezi până la capăt.
Am câștigat play-out-ul, dar mă interesa și ultimul meci. Aș fi vrut să terminăm acest play-out altfel. Nu am lăsat jucători acasă, au fost accidentați. În primul 11 au fost doar două schimbări față de meciul trecut”, declara Mircea Rednic
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”