Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat duminica, 12 mai 2024 23:45 / Actualizat luni, 13 mai 2024 00:27
Mircea Rednic (62 de ani), antrenorul de la UTA, a fost foarte dezamăgit de atitudinea pe care au avut-o jucătorii săi în eșecul cu Dinamo, scor 0-2, în runda cu numărul #9 din play-out-ul Superligii.
Înaintea acestui meci, UTA era sigură de câștigarea play-out-ului. În urma acestui rezultat, „câinii” au evitat retrogradarea directă.
La final, Mircea Rednic și-a mustrat jucătorii. Își dorea să vadă altă atitudine din partea acestora, chiar dacă meciul nu avea o miză importantă pentru arădeni.
VIDEO. Mircea Rednic, după ce UTA Arad a fost învinsă de Dinamo: „Nu prea am văzut implicare”
„Nu prea am văzut implicare, iar luăm gol pe greșeli, mai ales la al doilea. La fel și la primul, am avut ezitări. Dinamo a punctat. I-am ținut în priză toată săptămâna. Am fost surprinși de atitudinea cu care au jucat jucătorii de la Dinamo.
Nu am avut atitudine, eu i-am avertizat că Dinamo este o echipă disperată și va face totul. Două greșeli, nu am contat în prima repriză.
Eu le-am transmis că vreau altceva dacă își doresc să rămână la UTA. Eu nu mă joc, îți ofer șansa, trebuie să îmi demonstrezi până la capăt. Am câștigat play-out-ul, dar mă interesa și ultimul meci. Aș fi vrut să terminăm acest play-out altfel. Nu am lăsat jucători acasă, au fost accidentați. În primul 11 au fost doar două schimbări față de meciul trecut.
S-a văzut o relaxare. Când pierzi multe dueluri și greșești pase, îi dai adversarului șansa de a prinde încredere și a venit și golul”, a spus Mircea Rednic, la Prima Sport.
Întrebat ce crede despre faptul că la finalul meciului a fost aclamat de fanii dinamoviști, Rednic a spus: „Performanțele pe care le-am avut ca jucător și ca antrenor rămân, nu pot să fie șterse”.