Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 26 noiembrie 2021 14:16 / Actualizat vineri, 26 noiembrie 2021 14:55
În încercarea de a-i face pe jucători să se concentreze asupra meciului cu FCU Craiova, Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo, a efectuat antrenamente zilnic în această săptămână.
- Dinamo o întâlnește pe FCU Craiova în această seară, de la ora 20:30. Meciul va fi live pe GSP.ro și în direct la TV pe DigiSport 1, TelekomSport 1 și Look Sport +.
Fără victorie în meci oficial de la revenirea pe banca lui Dinamo, Mircea Rednic ia măsuri extreme pentru a-i „monta” pe fotbaliștii alb-roșii. Pentru ca jucătorii să se prezinte în cea mai bună formă împotriva nou-promovatei FCU Craiova, „Puriul” a ținut antrenamente zilnic în această săptămână.
Joi seara, la antrenament a participat și un fost jucător al lui Dinamo, Giani Kiriță, care și-a făcut apariția la Săftica cu scopul de a-i motiva pe jucători.
Mircea Rednic le-a promis jucătorilor liber sâmbătă seara și duminică
Pentru a-i convinge pe jucători să tragă tare de la antrenamente, Rednic i-a anunțat pe aceștia că vor avea liber sâmbătă după-amiaza, după ședința de refacere de dimineață, plus toată ziua de duminică, astfel încât aceștia să-și revină după o săptămână istovitoare.
În altă ordine de idei, Rednic l-a reprimit în lot pe Andrei Radu, care etapa trecută, la 1-2 cu FC Voluntari, a fost doar spectator. Radu e luat în calcul de antrenor pentru postul de fundaș dreapta, dar este de așteptat ca Petar Gluhakovic, care a avut o prestație slabă împotriva ilfovenilor, să joace din primul minut și în această seară.
Jucătorii lui Dinamo care nu vor face parte din lot cu FCU Craiova
Mircea Rednic a păstrat 21 de jucători în lotul lărgit pentru meciul cu Dinamo. Accidentați, „închizătorul” Michel Espinosa și stoperul Cătălin Carp lipsesc, la fel cum se întâmplă și cu Steliano Filip, Andreas Mihaiu, Constantin Nica, Robert Moldoveanu, Valentin Borcea, care nu fac parte din lot din motive tehnice.
Dinamo este penultima echipă din Liga 1, cu doar 8 puncte acumulate în 16 etape. „Câinii roșii” au cel mai mare număr de eșecuri, 12, la egalitate cu „lanterna roșie” Academica Clinceni. Adversara de astăzi, FCU Craiova, nu stă mult mai bine. Oltenii sunt pe 14, doar un loc deasupra lui Dinamo, cu 14 puncte și fără victorie de 3 etape.
VIDEO » Mircea Rednic, nemulțumit de activitatea DDB: „N-am avut bani pentru deplasări”
Citește mai multe știri despre Dinamo:
Din ciudățeniile Ligii 1 » Mircea Rednic le-a fost în vară impresar, acum e adversar
Mircea Rednic l-a pus la punct pe Steliano Filip: „Mă încurca, da. El s-a născut titular...”