Articol de Adrian Duţă - Publicat sambata, 01 martie 2025 10:31 / Actualizat sambata, 01 martie 2025 11:05
Mircea Rednic, antrenorul de la UTA, a fost înfruntat de un reporter la conferința de presă premergătoare meciului cu Gloria Buzău, din etapa #29 a Superligii.
- Gloria Buzău - UTA are loc pe 3 martie, de la ora 17:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Diig Sport 1
Rednic a repetat ideea că în vară va pleca și a declarat că obiectivul „realist” al echipei e salvarea de la retrogradare. Reporterul i-a replicat și i-a spus antrenorului că are același discurs de doi ani, de când a venit la UTA, și că astfel se bate pasul pe loc. Tehnicianul echipei arădene a încercat să se replieze, acuzând problemele financiare ale clubului.
VIDEO. Mircea Rednic, înfruntat în conferință: „Bateți pasul pe loc. De doi ani, aveți același discurs”
„Simțiți că bateți pasul pe loc”, i-a spus reporterul lui Rednic. Antrenorul a replicat: „Nu batem pasul pe loc”.
„Ați venit în aprilie 2023 cu același text, că «Vreau să salvez echipa asta». Practic, după doi ani, spuneți același lucru”, a continuat jurnalistul.
Rednic a răspuns: „Nu am zis că vreau să salvez echipa. Obiectivul la UTA e rămânerea în prima ligă. E un obiectiv realist, la ce buget avem noi”.
„Sperați să fiți locomotiva clubului când ați venit, dar spuneți că obiectivul e tot salvarea de la retrogradare”, a insistat reporterul prezent la conferință. Rednic a răspuns: „Nu vă înțeleg. Voi știți ce se întâmplă aici, dar așteptați numai să spun eu. Rednic nu mai zice nimic, e un profesionist, are meci luni și vrea 3 puncte la Buzău, indiferent de condițiile care sunt”.
VIDEO. Mircea Rednic a bătut iar cu palma în masă și a plecat de la conferință: „Știți, dar nu spuneți”
Pe finalul conferinței, Mircea Rednic s-a enervat, a bătut iar cu palma în masă și a vorbit despre restanțele salariale. Apoi a plecat din conferință. Reporterii prezenți în sală au încercat să-l oprească, pentru a-i pune întrebări despre meciul cu Buzău, dar antrenorul de la UTA a părăsit sala de conferințe nervos.
„Ne dorim să ne clasăm mai bine ca Sepsi, Rapid, FCSB, CFR Cluj, U Cluj, care ne cumpără nouă jucători. Aici, toată lumea vrea mult. Dar faceți foarte puțin. Știți că jucătorii au 3 luni restanțe salariale? Știți, dar nu spuneți”, a spus Rednic, înainte să plece.