Articol de GSP - Publicat marti, 05 noiembrie 2019 18:59
Mirel Rădoi, selecționerul naționalei României sub 21 de ani, s-a arătat neplăcut surprins de demisia lui Narcis Răducan din funcția de director sportiv al lui FCSB.
„Am crezut că glumesc băieții înainte să intrăm în emisiune când au zis de plecarea lui Narcis. N-am citit presa azi și nu știam. Am rămas surprins. Echipa era pe val. E clar că aducerea lui a fost un lucru benefic. Acum lasă o ceață în urmă”, a spus Mirel Rădoi la TV Digi Sport.
„Narcis trebuie apreciat că a spus adevărul”
Lui Rădoi i-au fost enumerate în direct motivele pentru care a fost îndepărtat Narcis de la FCSB (pentru că a declarat că n-a fost fault la Tănase în meciul cu Sepsi și pentru că a afirmat că suporterii vor migra către CSA Steaua dacă echipa va promova în Liga 1).
„Narcis trebuie apreciat că a spus adevărul. A fost fault în atac la Tănase, ar trebui apreciat pentru sinceritate. Pentru asta a fost dat afară? Nu s-a analizat ce a făcut bine la club? Sunt confuz să aud aceste lucruri. Când a ajuns el acolo echipa era în prăpastie.
E clar că a adus un plus la echipă prin discuțiile cu jucătorii, cu media. Pare o conspirație. Mă opresc aici. Nu înțeleg de ce să dai oamenii afară când echipa e pe un drum bun. Ar trebui apreciat Narcis dacă a preferat să plece”, a adăugat Rădoi.
Vezi și:
![Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/9aad62a5-06be-478a-9fba-0c839ad59f7c.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
![Marius Șumudică, ironii către FCSB: „Vin 2-3 mii de fani, dar se umflă până la 7 mii. Vor veni și cu PAOK din toate localitățile țării”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26012025/bfcd9a49-e1f6-4689-854d-8889c77c1dd0.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul