Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 iulie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 06 iulie 2011 16:19
Întrunită azi la Casa Fotbalului, Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a consfinţit dispariţia fostei campioane a României
- se ia act de retragerea clubului SCCS Unirea Urziceni din toate competiţiile care vor fi organizate de FRF în sezonul 2011-2012, se arată într-un comunicat postat pe site-ul FRF.
Deşi a participat onorabil în grupele Ligii Campionilor sub comanda lui Dan Petrescu, încasînd 20 de milioane de euro, situaţia de la clubul ialomiţean a fost foarte grea în ultimul sezon de Liga 1, iar o mare parte din aceşti bani au calea creditorilor patronului din Bărăgan.
CITEŞTE AICI POVESTEA UNEI CAMPIOANE, DE LA ÎNFIINŢARE PÎNĂ ÎN MOMENTUL CÎŞTIGĂRII CAMPIONATULUI
De-a lungul stagiunii precedente, jucatorii Unirii Urziceni au stat neplătiţi luni bune, iar rezultatul din finalul sezonului a surprins puţină lume: Unirea a retrogradat fără drept de apel de pe prima scenă a fotbalului românesc.
Consecinţă firească a abandonului proiectului "Urziceni", clubul se va desfiinţa, după cum a anunţat astăzi FRF pe site-ul oficial.
CEA MAI BUNĂ ÎN LIGĂ ;)
Unirea Urziceni a cîştigat Liga 1 în sezonul 2008/2009, terminînd pe locul 2 în sezonul următor. Ialomiţenii au şi o finală de Cupă la activ, peirdută în 2008. De departe cel mai notabil lucru despre Urziceni este faptul că elevii lui Dan Petrescu au strîns cele mai multe puncte într-o grupă de Champions League, comparativ cu celelalte echipe româneşti. Astfel, dintr-o grupă cu Sevilla, Stuttgart şi Rangers, Unirea a obţinut 8 puncte, care i-au asigurat locul 3.
O altă decizie luată azi la Casa Fotbalului este retragerea dreptului de a participa la competiţiile interne a clubului Unirea Sînicolau-Mare.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat