Articol de Florin Dincă, Liviu Manolache - Publicat joi, 11 martie 2021 12:06 / Actualizat joi, 11 martie 2021 12:27
Nicolae Manea, jucător de legendă în istoria Rapidului, ar fi împlinit astăzi 67 de ani. Câștigător de Cupa României cu trupa din Giulești, Nicolae Manea a decedat în 2014 la vârsta de 60 de ani. Fostul antrenor şi jucător al Rapidului era bolnav de cancer la ficat.
Unul dintre simbolurile echipei din Giuleşti, Manea a debutat în tricoul alb-vişiniu în 1974, pe când avea numai 20 de ani. Antrenorul care i-a acordat primele minute în Liga 1 a fost Ion Urecheanu. La finalul acelui sezon însă, Rapidul avea să retrogradeze. Manea a evoluat ca atacant pentru formaţia din Grant vreme de 13 sezoane, cu o pauză de un sezon, 80-81, când a fost transferat de Steaua. În vara lui 1987 a semnat cu Gloria Bistriţa, formaţie la care avea să se retragă peste patru ani. Chiar şi după ce a renunţat la cariera de jucător, acesta a rămas alături de Rapid, unde a şi antrenat şi a ocupat mai multe funcţii în conducere.
Iată 5 dintre cele mai interesante momente cu Nicolae Manea:
1. A fugit din spital ca s-o bată pe Steaua
În 1975, înaintea semifinalei de Cupa României cu Steaua, Armata a descoperit că Manea fusese bolnav de heptatiă. „M-au internat cu forţa ca să nu joc. Un general m-a ameninţat că fac puşcărie dacă fug. Actuala soţie m-a aşteptat cu un taxi la Gara de Nord. Am sărit gardul spitalului în pijamale şi halat şi am fugit la stadion”, îşi amintea fostul atacant al Rapidului. Giuleştenii au eliminat-o atunci pe Steaua, după 1-1 şi 6-5 la penalty-uri, Manea transformând lovitura decisivă. „Vişinii” aveau să câştige şi trofeul, în dauna Craiovei, 2-1, golurile fiind marcate tot de Manea.
2. I-au confiscat aparatul video
Înaintea unei partide cu Dinamo, reprezentanţi ai Ministrului de Interne i-au confiscat aparatul video lui Manea, anunţându-l că îl va primi înapoi doar dacă Dinamo va câştiga confruntarea. Atacantul a marcat golul victoriei şi a fost imediat băgat în şedinţă. S-a întors acasă însă cu tot cu video, dar şi cu un ceas cadou.
3. I-a unit pe stelişti şi pe rapidişti
În 1982, pe când Rapidul se afla în liga secundă, giuleştenii au evoluat în Ghencea împotriva celor de la Petrolul. Au obţinut o victorie zdrobitoare, 5-1, în faţa a 35.000 de spectatori, la ora 11:00! „Am jucat extraordinar atunci, am fost aplaudaţi de tot stadionul. Nu numai galeria noastră, ne aplaudau şi steliştii. După meci am auzit că giuleştenii mei ar fi strigat «Steaua şi Rapid se iubesc la infinit»”, spunea Manea.
4. A izbucnit la conferinţă
În 2013, pe când era antrenor la Gloria Bistriţa, Manea s-a revoltat după ce echipa sa i-a pierdut pe Romario şi Canon, din cauza problemelor financiare. „Aveam şansa să ne salvăm de la retrogradare, dacă le dădeam bani. Nu i-ai mai plătit şi au plecat. Au nişte p*** cât tancul şi le f** pe astea pe aici de nu mai puteau să stea în picioare! Toate îi căutau ca pe nu ştiu cine!”, a şocat atunci tehnicianul
5. Cu targa după arbitru
Un an mai devreme, tot pe banca Bistriţei, Manea a oferit o scenă care avea să facă înconjurul globului. La o partidă cu Pandurii, acesta a aruncat cu targa în teren spre arbitru, după mai multe greşeli ale acestuia.
VIDEO. Florin, fiul lui Nicolae Manea, amintire amuzantă cu Daniel Pancu: „Tata îl striga Oacă prostul”
Citește și alte știri din fotbalul intern:
Cazul incredibil al unui jucător de la Dinamo: șefii i-au cerut să slăbească, el s-a îngrășat!
Cifrele nu mint! E prea slab pentru Liga 1 » Pariul lui MM Stoica, dezastru la FCSB
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”