Articol de Claudiu Badea - Publicat vineri, 28 februarie 2025 17:54 / Actualizat vineri, 28 februarie 2025 19:32
Ioan Varga, patronul de la CFR Cluj, a vorbit din nou despre situația lui Dan Petrescu.
În acest sezon, Dan Petrescu a fost de mai multe ori în situația de a părăsi clubul din Gruia. Relația cu finanțatorul Ioan Varga a fost adusă de multe ori în discuție.
Finanțatorul i-a scris lui Dan Petrescu în timpul în care tehnicianul se confruntă cu problemele de sănătate ale mamei lui: „Cu Dan Petrescu am vorbit chiar acum două zile. I-am scris că toți din cadrul clubului suntem alături de el și că îl ajutăm cu orice are nevoie.
Dan Petrescu este de atâția ani la CFR. Am făcut multe lucruri frumoase împreună. Este un membru al familiei. Am stabilit că după un meci cu rezultat negativ, să nu vorbim imediat, la cald”, a declarat Ioan Varga, potrivit Fanatik.
Dan Petrescu nu este sigur dacă va ajunge la meciul cu Sepsi
Laurențiu Rus, secundul de la CFR Cluj, a susținut ieri, 27 februarie, conferința de presă premergătoare meciului cu Sepsi. El a venit în fața jurnaliștilor ca înlocuitor al lui Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor fiind încă la spital alături de mama lui.
Conform acestuia, nu se știe încă dacă Dan Petrescu va putea fi pe banca echipei în această partidă. Antrenorul a ratat și meciul precedent din cauza faptului că a trebuit să meargă la spital, la București, acolo unde mama lui este în comă indusă.
„Băieții sunt pregătiți pentru meciul de mâine. Știu că va fi unul dificil, cu o echipă care își joacă ultima șansă la play-off. Băieții s-au pregătit bine în această săptămână, chiar dacă mister nu a fost alături de noi, și asta îmi dă încredere. Ei au înțeles că avem nevoie de continuitate și sper să o arătăm și mâine seară.
E diferit, trebuie să comunicăm cu el (n.r. Dan Petrescu), încercăm să le transmitem băieților tot ce își dorește, să înțeleagă exact ideea. E dificil, dar sper că am reușit să le transmitem băieților ce și-a dorit mister”, a declarat Laurențiu Rus.
CFR Cluj merge pe terenul lui Sepsi, pentru a disputa meciul din etapa 29 a Superligii, astăzi, 28 februarie, de la ora 20:00. CFR este pe locul 3 în Superligă, la două puncte în spatele liderului FCSB. Sepsi încă mai păstrează șanse la play-off. Covăsnenii sunt la cinci puncte de ocupanta ultimului loc ce duce în play-off, Rapid.
Echipa | M | V | E | Î | Golaveraj | Forma | Pct |
---|