Articol de GSP - Publicat luni, 30 august 2021 22:20 / Actualizat luni, 30 august 2021 23:10
Dani Coman (42 de ani) va fi următorul președinte al campioanei CFR Cluj.
După haosul general de săptămâna trecută, lucrurile încep să se așeze la CFR Cluj. Antrenorul Dan Petrescu urmează să semneze mâine un contract valabil pentru următoarele trei sezoane, iar patronul Varga a pregătit și o nouă organigramă la nivel administrativ.
Dani Coman, președinte la CFR Cluj
Dani Coman, în prezent președinte la Hermannstadt, a fost convins de patronul Nelu Varga și va conduce campioana României. Coman lasă clubul sibian pe locul secund în Liga 2, fără înfrângere și la egalitate de puncte cu liderul CSA Steaua și cu Concordia Chiajna.
Clubul va avea o organigramă stufoasă. Răzvan Zamfir, Bogdan Mara și Marius Bilașco vor face și ei parte din conducerea „feroviarilor”, în posturi de directori sportivi. Cel din urmă fusese la rândul său luat în calcul pentru postul de președinte.
Dan Petrescu, viitorul antrenor al campioanei CFR Cluj
Discuțiile purtate în această dimineață la stadionul CFR-ului, între patronul Nelu Varga și Dan Petrescu, au fost productive. Prezent în studioul DigiSport, GSP jurnalistul Remus Răureanu a anunțat că „Bursucul” va semna un contract cu CFR Cluj care se va întinde pe 3 sezoane. Acordul ar urma să fie parafat mâine.
În această dimineață, reporterii Gazetei prezenți la Cluj l-au surprins pe Nelu Varga, patronul celor de la CFR, făcându-și apariția la stadion. Varga a fost urmat și de Marian Băgăcean, unul dintre oamenii de încredere ai patronului, implicat în evenimentele tensionate din ultimele zile.
La două ore distanță, la stadion a ajuns și Dan Petrescu, acesta intrând pe altă parte a arenei, fără a fi surprins de repoterii de la fața locului.
VIDEO Dragomir, analiză devastatoare după CFR Cluj - FCSB 4-1: „Nu Becali e vinovat! Iordănescu poate face o echipă de locurile 5-6, dat atât!”
Citește și alte știri despre CFR Cluj:
S-a făcut! CFR Cluj, acord cu Dan Petrescu » Pe câți ani se întinde contractul