Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 02 iunie 2023 08:20 / Actualizat vineri, 02 iunie 2023 09:37
Nicolo Napoli, 61 de ani, a pus punct celui de-al 9-lea mandat la FCU Craiova, după meciul cu CFR Cluj, pierdut de olteni cu 0-1. Iată ce a declarat la plecare, suporterii alb-albaștrilor așteptându-l pe italian și pentru al 10-lea mandat
Nicolo Napoli, fără număr! Antrenorul de 61 de ani tocmai și-a încheiat al 9-lea mandat la FC Universitatea Craiova. Adrian Mititelu a anunțat decizia eliberării din funcție a italianului încă de acum două săptămâni, a fost la Cluj Napoca alături de viitorul tehnician al juveților, Joao Janeiro.
Ultrașii Craiovei i-au scandat numele lui Nicolo Napoli
La finalul meciului din Gruia, scor 0-1, Napoli a mers alături de echipă în fața galeriei sosite din Bănie. Ultrașii i-au scandat numele, italianul i-a salutat, zâmbitor. Mai mult, Nicolo a cules aplauze și din partea unor spectatori clujeni, la intrarea pe tunelul ce ducea la vestiare.
Nicolo Napoli, antrenorul lui FC U Craiova, a anunțat că a fost ultima partidă pe banca oltenilor, în meciul pierdut cu 1-0 în fața lui CFR Cluj.
„Părerea mea este că arbitrul nu a făcut un meci foarte bun, a dat un roșu la Bauza, a dat un roșu pe bancă. Bauza ce a făcut? Nu a făcut nimic. I-a dat roșu, al doilea galben. Nu îmi place asta, dar a fost ultimul meu meci la Craiova, îi felicit pe toți băieții. Eu sunt un om liniștit, nu vreau război”, a declarat italianul.
Nicolo Napoli, despre ideea de a scoate echipa de pe teren la meciul cu CFR Cluj: „Eu nu”
La plecare, Napoli a explicat că el, personal, nu a avut nicio intenție de a scoate echipa de pe teren în minutul 112. De fapt, de pe bancă se făceau semne disperate către jucătorii din teren, pentru a forța o ieșire de pe gazon, ca gest de frondă vizavi de arbitrajul lui Istvan Kovacs, doar că fotbaliștii și-au văzut de treabă preț de câteva minute. Totuși, partida a fost întreruptă vreme de 4 minute.
„Felicit suporterii că au fost alături de noi, felicit patronul că ne-a adus până aici. Domnul Mititelu știe ce are de făcut pentru a crește echipa la anul, cred că se pot face lucruri bune. (n.r. dacă a vrut să scoată echipa de pe teren) Da, a zis Săceanu, eu nu!”, a declarat Nicolo Napoli, cu trimitere la directorul sportiv al juveților, Robert Săceanu.
100 de mii de euroeste cuantumul sumei cu care s-a ales Nicolo Napoli de pe urma ultimului mandat în Bănie
Nicolo Napoli, italian cu bani: o plajă a lui, un hotel, mai multe terenuri de tenis la Cagliari
Nicolo Napoli a încheiat al 9-lea mandat de antrenor principal la FCU Craiova. Nu se grăbește să-și ia un alt angajament, oricum, nu duce lipsa banilor. Are o situație materială foarte bună. La Cagliari deține câteva proprietăți, care-i aduc mai mulți bani anual decât cei pe care i-a câștigat în ultima ediție de Superliga.
Conform Prosport, antrenorul deține o plajă privată, un hotel și mai multe terenuri de tenis pe care le închiriază.
VIDEO. CFR Cluj - FCU Craiova 1-0 / Adrian Mititelu: „A fost nevoie de o prostituție foarte mare ca să meargă CFR”
Citește și:
Kovacs nu face arbitraj, ci șmecherie! Corpodean să fie mândru, are urmaș pe măsură!