FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ - FCSB 1-2

Note GSP după U Cluj - FCSB » Un 9 pentru eroul partidei și-un 5 în dreptul omului care putea nimici eforturile campioanei » Cât a primit Sabău la primul insucces acasă

Bîrligea a fost one-man-show pe „Cluj Arena”
Bîrligea a fost one-man-show pe „Cluj Arena”

Articol de - Publicat luni, 11 noiembrie 2024 08:07 / Actualizat luni, 11 noiembrie 2024 09:36

FCSB a câștigat cu emoții pe terenul liderului, deși „dubla” lui Bîrligea părea să fi rezolvat lejer meciul contra oamenilor lui Sabău. Finalul gâfâit costă câteva note mai scăzute pentru bucureșteni.

Elias Charalambous adună al optulea meci consecutiv fără înfrângere în Liga 1, unde FCSB a învins liderul și a urcat până aproape de podiumul campionatului. Cu o victorie la Botoșani, ar avansa pe poziția secundă. Universitatea Cluj a părut că știe bine lecția împotriva lui FCSB, a pornit în trombă, dar golurile lui Bîrligea au făcut întuneric în tabăra ardelenilor. Golul lui Blănuță n-a fost de ajuns ca să mai întoarcă soarta celor trei puncte. Să vedem cum se reflectă povestea în catalogul partidei!

Notele lui U Cluj după eșecul cu FCSB

Gertmonas (nota 6) * a salvat două șuturi, a încasat două goluri, la primul al lui Bîrligea putea fi mai inspirat în intervenție. Nu i-a ieși bine nicio minge lungă!
Ov. Popescu (nota 5) * schimbat la pauză din cauza erorii de la golul de 0-1 al lui Bîrligea, când a deviat lejer pe spate un balon în loc să acorde corner sau să-l lovească mai tare și să-l îndepărteze de zona zero a careului
Masoero (nota 6) * a câștigat 4 din 7 dueluri derulate în aer sau la sol. A mai bifat 2 intercepții și 19 mingi pierdute. Bîrligea l-a consumat grozav duminică seara!
I. Cristea (nota 6) * depășit în multe momente cheie, Bîrligea i-a dat și lui busola peste cap
Chipciu (nota 6) * din partea lui a plecat primul gol al oaspeților, a contribuit la aplombul ofensiv al lui U din sfâritul meciuli, când a bifat chiar o finalizare.
Simion (nota 6) * o evoluție ștearsă, n-a intervenit la niciunul dintre golurile lui Bîrligea, care au pornit de la etajul superior fundașilor centrali, adică acolo unde Simion avea un rol de blocaj

U Cluj - FCSB/ FOTO: Cristi Preda (GSP)
Tavi Popescu, U Cluj - FCSB/ FOTO: Cristi Preda (GSP)
Tavi Popescu, U Cluj - FCSB/ FOTO: Cristi Preda (GSP)
Tavi Popescu, în U Cluj - FCSB/ FOTO: Cristi Preda (GSP)
Tavi Popescu U Cluj - FCSB/ FOTO: Cristi Preda (GSP)
+33 FOTO

Bic (nota 6) * travaliu, mobilitate, acțiuni cu succes reduse însă, în ciuda efortului depus. N-a câștifat niciun duel aerian, a fost driblat de patru ori

Thiam (nota 7) * a putut fi oprit doar prin fault în cel puțin două-trei ocazii, când fundașii sau închizătorii lui FCSB n-au găsit resurse de a-i fura mingea. Două șuturi periculoase.

Nistor (nota 6) * a pierdut mingi chiar în propria jumătate de teren, dar a și creat faze de presiune în terenul advers, fiind omul care a dirijat asaltul către egalare al liderului. Dar e atipic să nu aibă nici măcar un șut spre poartă timp de 90 de minute.

Bota (nota 7) * cel mai bun om al gazdelor, schimnat în mod neașteptat la pauză de Ovidiu Sabău. L-a perpelit pe Crețu vreme de 45 de minute, după care fundașul îi va fi mulțumit Domnului că a scăpat de băiat în mitanul secund. A avut prima mare ocazie, un șut bun parat de Târnovanu

Miranyan (nota 6) * tăvălit permanent de Mihai Popescu și de Șut, armeanul a coborât deseori pentru a-și culege mingi într-o poziție fără presiune. Bun la implicare și determinare, mai slab în fața porții

Antrenor Ovidiu Sabău (nota 6) * jocul a demonstrat că a comis o eroare când l-a înlocuit la pauză pe tânărul Bota. Nici mutarea cu Miranyan titularizat în premieră n-a fost strălucită. Dar nici nu putea să stea în spatele lui Ovidiu Popescu să-i șoptească un lucru elementar, să nu respingă lejer pe spate la primul gol al lui Bîrligea.

Au mai jucat:

Boboc (nota 7) * a dat pasa de gol la Blănuță, foarte activ pe axa defensiv-ofensiv

Blănuță (nota 7) * o repriză pe care și-a pus amprenta, nu doar prin unicul gol al Universității, ci și prin omniprezență și ambiție

Tchassem (6) * un șut parat de Târnovanu și cam atât

Codrea (nota 6) * un sfert de ceas în care a adunat două lansări reușite, două dueluri aeriene câștigate și doar 13 atingeri ale balonului

Notele pentru FCSB după victoria cu U Cluj

Târnovanu (nota 8) * a avut trei intervenții cruciale, care au securizat tabela, la șuturile lui Bota și Thiam, în primele 20 de minute, și la finalizarea lui Tchassem, de la mijlocul mitanului secund

Crețu (nota 6) * a livrat centrarea de la primul gol al lui Bîrligea, dar a avut și o serie de scăpări care puteau costa scump: o minge pierdută în minutul 5, din care a ieșit un șut bun al lui Bota, și un avertisment în prima repriză, când a avut intrări la limita celui de-al doilea galben. A pierdut și multe dueluri

Ngezana (nota 7) * greu de ucis în regim unu contra unu, ca de obicei, stăpân al spațiului aerian. A pierdut însă un tempo la golul lui Blănuță, care i-a luat fața la centrarea semnată de Boboc

M. Popescu (nota 7) * a reușit 4 intercepții, a îndrăznit cu numeroase mingi lungi pentru a-l pune cât mai repede în valoare pe Bîrligea, a cules cam toate baloanele care au survolat în zona sa. Nicio o greșeală notabilă

Radunovici (nota 6) * a avut doar 2 ieșiri din apărare, parcă mai rezervat pe teren ofensiv decât îi permit calitățile și strategia echipei. A pierdut balonul de 15 ori, ceea ce e o cifră periculoasă pentru un fundaș

Edjouma (nota 7) * a trecut la închidere, postul obișnuit, după accidentarea lui Chiricheș la încălzire. În prima repriză a apărut chiar la finalizare de două ori, cu mingi trimise însă departe de poarta lui U. A jucat simplu, nu s-a complicat, a adunat 5 intercepții și tacklinguri câștigătoare

Șut (nota 5) * a închis în special spre partea stângă, în zona lui Radunovici, a strâns un procent de 80% al paselor reușite (33 din 41). Dar a etalat momente de nesiguranță și nervozitate, care s-au tradus printr-o eliminare din două avertismente. FCSB a jucat 20 de minute cu om în minus și colegii au asudat mult ca să nu se vadă egalați în final

Note GSP după U Cluj - FCSB » Un 9 pentru eroul partidei și-un 5 în dreptul omului care putea nimici eforturile campioanei » Cât a primit Sabău la primul insucces acasă
Eliminarea lui Șut putea să-i coste scump pe cei de la FCSB în partida cu U Cluj. FOTO: Cristi Preda (GSP)

Ștefănescu (nota 5) * a apărut în echipă în ultima secundă din cauza accidentării suferite de Chiricheș la încălzire. Nu i-a ieșit niciun dribling din 4 încercări, a avut o finalizare șchioapă, iar toate duelurile de la nivelul solului, 4, le-a pierdut. Câte credite va mai primi de la patron?

Oct. Popescu (nota 6) * a adunat mai puțin de jumătate de oră pe gazon din pricina unei accidentări care i-a grăbit schimbarea. Fără momente remarcabile, așa cum reușise în ultimele două jocuri, dar etalează o relaxare care inspiră în orice moment posibilitatea unei faze extraordinare.

Miculescu (nota 8) * a apărut pe ambele laturi ale gazonului, a avut și o ocazie, a fost surprins și-n ofsaid, i-au ieșit și câteva episoade de dribling, a pus osul la dueluri, a servit și un assist la golul doi al lui Bîrligea. Convocarea în premieră la lotul național i-a trimis parcă benzină premium în instalație!

Bîrligea (nota 9) * omul care a rezolvat meciul prin cele două goluri de pe „Cluj Arena”. A marcat mai întâi după o întoarcere la marginea careului, unde primise mingea cu spatele la poartă. A făcut apoi 0-2 cu o șarjă de la limita ofsaidului. Devine o mare sperietoare, pentru că bagă-n ațe cam orice minge pe care scrie cu adevărat gol, dar și ceva-n plus!

Antrenor Elias Charalambous (nota 7) * era gata să propună o formulă ciudată cu Edjouma decar și Chiricheș la închidere, dar accidentarea ultimului la încălzire a zădărnicit invenția plănuită pentru Cluj. A operat schimbările logice, iar modul cum echipa se acoperă defensiv e meritul clar al staff-ului. Eliminarea lui Șut a creat însă un dezechilibru stresant în final.

Au mai jucat:

Musi (nota 7) * a oferit assist-ul pentru golul de 1-0 al lui Bîrligea la prima fază după ce a intrat în locul lui Tavi Popescu. A avut apoi un șut blocat de portarul Clujului, a scos câteva lovituri libere. Foarte activ și prodigios! Apasă tot mai tare pe butonul de titularizare!

Baeten (nota 6) * bătăios, a intrat pe contre, a fost un jucător util în finalul de front desenat după eliminarea lui Șut

Popa (nota 6) – în 25 de minute, a alergat ca la maraton să acopere cât mai multe spații greu de controlat după ce FCSB a rămas în 10 oameni. În ofensivă nu prea a avut ce lucra, căci a prins pe gazon asediul Clujului din final

Olaru și Băluță au evoluat prea puțin pentru a fi notați.

Arbitru: Marcel Bîrsan (București) - 6. Asistenți – Radu Ghinguleac (București) - 7, Mihai Marica (Bistrița) – 7.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (7)
JohnnyWalker66
JohnnyWalker66  •  11 Noiembrie 2024, 15:13

U ca Otelul, a cam terminat benzina si coboara spre play out !

ViviNapoca
ViviNapoca  •  11 Noiembrie 2024, 11:58

Ovidiu Popescu nota 2 ,Chipciu 3 ,Nistor 3 ,Simion 3 ,Bic 4 ,Miranyan 3 ,restul cam de 5 ,eventual Bănuță 6 - 7 pt gol frumos dar cam atât ! Chipciu asta cu Nistor 80 - 90 % din meciuri sant ba inexistenți, ba se întrec în greșeli, " barbieresc " mai mult mingea ,De ce ai tine în teren acești " Dinozauri " ca mai fac câte o " margica " la 7- 8 meciuri ,sau Simion un fricos care " scăpa " repede de minge sa nu- l mănânce pase maxim de 5 metri ,bine și alea când mai vine mingea din greșeală la el ,Ov.Popescu ce mai un rudimentar , Bic și el limitat ,etc.! Prea mulți lenți, joc îmbătrânit, nu pot dribla un adversar ! Erau și alte soluții: Silaghi ,V.Rata ,Oaida ( cel venit de la Rapid ) etc. ! Asa " bătrânești " încet dar sigur " U " se îndreaptă spre Play Out !

ideclass
ideclass  •  11 Noiembrie 2024, 10:49

Birligea unul din cei mai mari atacanti ai Romaniei dupa generatia de aur, sau chiar mai bun.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează