FOTBAL  »  Superliga  »  TREND

ANALIZĂ GSP E noua modă din Superligă! Cluburile de top au aderat la noua ordine » Din 2010 nu s-a mai văzut asta în România

Antrenorii străini dau tonul în Liga 1 / Sursă foto: Imago Images
Antrenorii străini dau tonul în Liga 1 / Sursă foto: Imago Images

Articol de , - Publicat joi, 30 noiembrie 2023 10:50 / Actualizat joi, 30 noiembrie 2023 12:44

Numindu-l pe neamțul Bernd Storck, Sepsi devine cea de-a șasea echipă din campionatul intern pregătită în acest moment de un tehnician străin ♦ E un număr-record pentru Liga 1, tradus, de ce nu, și printr-un semn de întrebare în privința funcționalității Școlii de Antrenori de la noi ♦ Cum stă România comparativ cu țările dimprejur?

Nu mai importăm doar fotbaliști străini, cum Superliga ne-a tot obișnuit în ultimele sezoane. Mai nou, conducătorilor din prima ligă a început să le surâdă din ce în ce mai tare ideea de a numi antrenori din străinătate. 

Iar sezonul actual confirmă noul trend: începând cu proxima etapă, șase dintre cele 16 participante, un procentaj de 37,5%, așadar, vor avea pe bancă tehnicieni născuți și școliți pe alte meleaguri.

Un neamț de calibru! Cine este noul antrenor al lui Sepsi, Bernd Storck
SEPSI
Un neamț de calibru! Cine este noul antrenor al lui Sepsi, Bernd Storck

Echipele cu pretenții din Superligă, „vrăjite” de antrenori străini

Germanul Bernd Storck, căruia Gazeta i-a făcut un amplu portret, e cel de al 41-lea tehnician din străinătate ajuns în Liga 1 după 1989. Și devine al șaselea din actuala ediție, alăturându-se lui Charalambous, Mandorlini, Bergodi, Petev și Giovanni Costantino. 

Interesant este că cele patru mari pretendente la titlu, FCSB, Rapid, CFR și CSU Craiova, sunt actualmente pe mâna unor tehnicieni străini. 

Luând-o în calcul și pe Sepsi, rezultă că cinci dintre cele șase echipe care au alcătuit play-off-ul sezonului trecut sunt conduse astăzi de antrenori străini.

Doar a doua oară după Revoluție

După Revoluție, s-a mai întâmplat doar o dată ca echipele din campionat să aibă în funcții, concomitent, șase tehnicieni din străinătate, situația regăsită astăzi. Iar sezonul e abia la jumătate, nu-s excluse noi importuri până la final.

Gazeta a căutat în statistica sezoanelor de după Revoluție și a descoperit că prima ligă a mai avut în același timp atât de mulți antrenori din străinătate doar în ediția 2009-2010. La un moment dat, o treime dintre echipe erau pregătite în acea ediție de tehnicieni străini. Numele lor: Blaž Slišković, Andrea Mandorlini, Mark Wotte, Zoran Filipovic, Ronny Levy și eternul Nicolo Napoli.

*Barometrul ales e cel reprezentat de numărul de antrenori străini aflați în același timp în Liga 1. Altfel, sezonul 2009-2010, cel enunțat, a avut, în total nouă „căpetenii” din străinătate, însă nu concomitent. Iată-i pe toți: (Slisković 21-34, Bonetti 1-8, Bergodi 1-6, Conceicao 1-13, Mandorlini 14-34, Wotte 18-30, Fiipović 20-34, Napoli 4-28, Levy 18-34).

În ultimii 20 de ani, incluzând sezonul actual, 10 ediții de Liga 1 au fost în postura de a îngloba pe durata lor minimum patru antrenori străini. Sezoanele 2008-2009 și 2009-2010 servesc drept recorduri absolute, cu 9 tehnicieni străini rulați în total. 

Străinii din ediția 2008-2009 și etapele în care au lucrat: (Peseiro 1-17, Pedrazzini 12, 32-34, Magalhaes 4-10, Trombetta 7-17, Uhrin 1-17, 18-22, Conceição 23-34, Napoli 1-31, Bergodi 18-34, Ješić 1-4. 

E noua modă din Superligă! Cluburile de top au aderat la noua ordine » Din 2010 nu s-a mai văzut asta în România
Nicolo Napoli are 229 de meciuri în prima ligă a României // foto: Imago Images

Școala de Antrenori din România, un simulacru?

E o realitate îngrijorătoare pentru fotbalul românesc, atât pentru antrenorii din noul val, care nu mai reușesc să producă impactul avut de precursorii lor, cât și pentru Școala de Antrenori condusă de Lucian Burchel, a cărei metodologie și mod de funcționare au fost des criticate.

Numeroase nume din fotbalul românesc au acuzat metodele de care se izbesc la Școala de Antrenori, dar și perioada însemnată de timp pe care trebuie s-o petreacă pe băncile instituției

La polul opus, tehncieni din noul val au fost arătați cu degetul pentru faptul că vor să antreneze în prima ligă fără să dețină licență PRO, iar alții pentru că acceptă statutul de „paravan” și-și pun la bătaie licența pentru a proteja colegi de breaslă necalificați.

Sunt lucruri care mă ajută în Moldova. Vor să te ajute și nu vor să te nenorocească. Vor să te ajute să-ți iei licența. Asta nu înțeleg românii aici. Eu aici îmi iau carnetul de antrenor și mă pun să fac niște chestii care n-au nicio logică... N-au nicio legătură.

- Mihai Pintilii, antrenor FCSB

2001-2002, ultimul sezon fără antrenori străini în Liga 1

Ultimul sezon în care campionatul României n-a avut nici măcar un antrenor străin s-a petrecut în ediția 2001-2002, câștigată de Dinamo cu Cornel Dinu pe bancă. Antrenau atunci în Divizia A nume precum Florin Halagian, Gigi Mulțescu, „Magiun” Barbu, Florin Marin, Constantin Cârstea, Lăcătuș, Rednic sau Olăroiu.

România, lângă Ungaria și Grecia

Dar cum stau țările din jurul nostru comparativ cu Superliga? Gazeta a analizat situațiile existente în campionate la care ne putem raporta: Ungaria, Bulgaria, Serbia, Croația, Polonia, Ucraina, Turcia, Grecia, Cehia.

Ungaria, cu echipe în grupele competițiilor europene, apelează tot la șase antrenori străini, în timp ce în Grecia e un trend dominant, cu 8 din 14 echipe din prima ligă conduse de tehnicieni de afară. 

Vecinele Ucraina, Serbia sau Bulgaria sunt „cuminți” la acest capitol, unde nu excelează nici Croația sau Turcia.

CampionatAntrenori străini / Număr echipe
Ungaria 6/12 Dejan Stankovic (Serbia, Ferencvaros), Zsolt Hornyák (Slovacia, Puskas Akademy), Srdjan Blagojevic (Serbia, Debrecen), Bartosz Grzelak (Suedia, MOL Fehervar), Sergiy Kuznetsov (Ucraina, DVTK), Nebojsa Vignjevic (Serbia, Ujpest)
Bulgaria4/16 Nestor Jevtić El Maestro (Anglia, CSKA Sofia), José Acciari (Argentina, Beroe Stara Zagora), Dusan Kerkez (Bosnia, Botev Plovdiv), Danilo Dončić (Serbia, Lokomotiv Sofia)
Serbia3/16 Bakhar Barak (Israel, Steaua Roșie Belgrad), Siniša Dobrašinović (Cipru, Novi Pazar), Fedja Dudic (Bosnia, Radnicki 1923)
Polonia4/18 John van den Brom (Olanda, Lech Poznan), Jens Gustafsson (Suedia, Pogon Szczecin), Kosta Runjaić (Germania, Legia), Aleksandar Vukovic (Serbia, Piast)
Ucraina2/16 Marino Pusic (Croația, Șahtior Donetsk), Oleg Dulub (Belarus, LNZ Cherkasy)
Turcia5/20 Patrick Kluivert (Olanda, Adana Demirspor), Marius Șumudică (România, Gaziantep), Ivo Vieira (Portugalia, Pendikspor), Markus Gisdol (Germania, Samsunspor), Hakan Yakin (Elveția, Istanbulspor)
Grecia8/14 Ivan Jovanovic (Serbia, Panathinaikos), Diego Martinez (Serbia, Olympiakos), Matias Almeyda (Argentina, AEK Atena), Răzvan Lucescu (România, PAOK), Valdas Dambrauskas (Lituania, OFI Crete), Pablo Garcia (Uruguay, Panserraikos), Sasa Ilic (Serbia, Atromitos), Miguel Angel Lopez Perez (Spania, Volos)
Cehia3/16 Brian Priske (Danemarca, Sparta Praga), Zdenko Frtala (Slovacia, Teplice), Juraj Jarabek (Slovacia, Karvina)
Croația3/10 Mislav Karoglan (Bosnia, Hajduk Split), Sergej Jakirovic (Bosnia, Dinamo Zagreb), David Català (Spania, Istra 1961)

Top meciuri Liga 1:

  1. Cristiano Bergodi 241 jocuri
  2. Nicolo Napoli 229
  3. Dusan Uhrin jr.125
  4. Toni Conceicao 88
  5. Walter Zenga 72 

41 de antrenori străiniau trecut de-a lungul timpului prin fotbalul românesc: 11 italieni, 7 portughezi, 5 sârbi, 5 spanioli, 3 germani, 1 ceh, 1 israelian, 1 olandez, 1 bosniac, 1 croat, 1 grec, 1 ucrainean, 1 brazilian, 1 cipriot, 1 bulgar

5 trofeea cucerit Toni Conceicao în România, fiind cel mai titrat antrenor străin din Liga 1 post-Revoluție

VIDEO Cât costă cursurile pentru antrenori? Lucian Burchel, toate informațiile despre obținerea licențelor

Citește și alte știri de actualitate: 

Un neamț de calibru! Cine este noul antrenor al lui Sepsi, Bernd Storck

Întrebat pe cine vede la Dinamo, a răspuns direct: „Mircea Lucescu sau Ionuț Chirilă. Sunt singurii antrenori care au creat valori din jucători care nu existau”

Ionuț Chirilă, discurs fără menajamente: „Orice decizie greșită la Dinamo înseamnă FALIMENT. Situația e critică” + „Dacă se întâmplă asta, se curăță!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (8)
NECULAI52
NECULAI52  •  01 Decembrie 2023, 09:16

Și școala de antrenori face parte din " România educată "!

laur_gr
laur_gr  •  30 Noiembrie 2023, 16:34

Deci Charalambous antreneaza FCSB, nu Becali? Cum adica? Acum ati dat-o la intors?

portardelegenda
portardelegenda  •  30 Noiembrie 2023, 16:05

Paă cand ,,șeful antrenorilor " nu a antrenat decat 2 saptamani ( si alea lânga casa ) ce astaptari sa ai de la discipoli. ??

Vezi toate comentariile (8)
Comentează