Articol de Remus Răureanu - Publicat duminica, 27 august 2023 23:18 / Actualizat duminica, 27 august 2023 23:40
Lyes Houri (27 de ani) a fost prezent în tribunele arenei din Ovidiu la duelul Farul - Universitatea Craiova, scor 2-0. Mijlocașul francez urmează să se alăture lotului pregătit de Laurențiu Reghecampf în perioada imediat următoare.
Lyes Houri, mijlocaș aflat sub contract cu maghiarii de la Fehervar, dar pus pe lista de transferuri, va reveni la Universitatea Craiova. Dorit și de Farul în această vară, mijlocașul a deja bătut palma cu Mihai Rotaru, a scris Fanatik.
Lyes Houri revine la Universitatea Craiova
Surse autorizate GSP au confirmat înțelegerea dintre francez și olteni.
De altfel, Houri a fost surprins în tribunele arenei din Ovidiu, semn că este pregătit să reprezinte din nou gruparea olteană. Astăzi a stat într-o lojă alături de oamenii din staff-ul naționalei României, Florin Constantinovici, Ionel Gane și Alexandru Radu
Lyes Houri a mai jucat în Bănie între august 2021 și iunie 2022.
Houri vrea să-și redreseze cariera la CS Universitatea Craiova
În stagiunea recent încheiată, francezul a strâns doar 19 meciuri în toate competițiile pentru Fehervar. Nu a marcat niciun gol și a oferit două pase decisive.
Houri, mijlocaș dinamic, de 1,69 metri, a evoluat în România mai întâi sub comanda lui Gică Hagi între iulie 2018 și ianuarie 2020. Francezul a fost vândut la MOL Fehervar pentru 600.000 de euro.
Nu s-a impus, iar în sezonul 2021/2022 a fost împrumutat tot în Liga 1, la CS Universitatea Craiova.
Între timp, cota lui s-a prăbușit. De la 1,4 milioane de euro în ianuarie 2021 a ajuns la doar 300.000 de euro.