Articol de Andrei Crăiţoiu, Cătălin Popescu - Publicat duminica, 03 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 02 noiembrie 2013 20:13
După ce iniţial spunea că nu-l interesează Liga Campionilor şi nici transferul la Steaua, portarul celor de la ACS Poli, Nuno Claro, şi-a modificat radical discursul în trei săptămîni.
De cînd Ciprian Tătăruşanu refuză să semneze prelungirea contractului cu Steaua, oficialii campioanei au început căutările pentru un nou goalkeeper. Tătăruşanu intră curînd în ultimele şase luni de contract şi orice formaţie poate negocia direct cu el pentru a-l lua din vară.
"Nu e treaba nimănui ce se întîmplă cu contractul meu. E numai a mea şi a clubului! O să aflaţi ce se va întîmpla atunci cînd va fi cazul", a replicat, scurt, portarul de 27 de ani, la finalul meciului cîştigat la Braşov săptămîna trecută.
Reghe mizează pe Niţă
Chiar dacă Reghecampf pare tentat să meargă pe mîna lui Niţă în Liga 1, "Eroul de la Sevilla", Helmuth Duckadam, îl propune pe goalkeeperul celor de la ACS Poli, Nuno Claro, care a jucat şi la CFR Cluj timp de cinci ani.
Mai mult, Duckadam nu crede că Niţă are valoare ca să-l înlocuiască pe Tătă: "Ciprian a ajuns la maturitatea aia de care are nevoie un portar! Cu tot respectul pentru Niţă, dar e nevoie de cineva care a avut meciuri importante în trecut!".
Nuno şi-a schimbat discursul
Iniţal, Nuno Claro refuza să discute despre subiectul Steaua, spunînd că vrea să rămînă pe Bega: "Eu am jucat deja în Champions League. Acum, gîndul meu este la Timişoara, sînt sub contract cu ACS şi vreau să merg mai departe aici. Nu mă gîndesc la altceva!".
Ieri dimineaţă însă, la Dolce, portarul de 36 de ani a oferit un nou interviu, iar declaraţiile sale s-au schimbat radical: "Steaua e cea mai mare echipă din România. Cred că fiecare jucător care joacă în România doreşte să-şi audă numele vehiculat la Steaua. Cine nu ar vrea să meargă acolo?! Vorbim de cea mai mare echipă din România! Tătăruşanu e cel mai bun portar din ţară în acest moment şi dacă are oportunitatea să meargă la un club de afară, e foarte bine pentru el".
Comparaţie Ciprian Tătăruşanu - Nuno Claro
Ciprian Tătăruşanu
- 27 de ani
- a debutat în Liga 1 pe 23 mai 2007, Unirea Urziceni - Gloria Bistriţa 0-1
- a jucat 990 de minute în acest sezon în Liga 1 pentru Steaua
- media notelor GSP din acest sezon al Ligii 1: 5,95
- cota transfermarkt.de: 3.000.000 de euro
Nuno Claro
- 36 de ani
- a debutat în Liga 1 pe 20 octombrie 2007, CFR Cluj - Unirea Urziceni 2-0
- a jucat 849 de minute în acest sezon în Liga 1 pentru ACS Poli
- media notelor GSP din acest sezon al Ligii 1: 5,80
- cota transfermarkt.de: 100.000 de euro