Articol de GSP - Publicat miercuri, 08 martie 2017 16:51
Iuliu Mureșan a dezvăluit când se va judeca cererea de ieșire din insolvență a CFR-ului și a vorbit despre obiectivele fixate de noul investitor al clujenilor, Marian Băgăcean.
"Titlul nu a fost niciodată atât de aproape ca acum. Suntem la 4 puncte de locul 1, echipa merge, sperăm la acest lucru. S-ar putea să jucăm și în Liga Campionilor, dar important e să luăm locul 1.
Am depus cerere ieri să ieșim din insolvență, o să se judece vineri. Sper să ne dea hotărârea cât mai repede. Noul investitor nu ne-a cerut decât titlul anul acesta. S-ar putea să ajungem chiar până la TAS, dacă nu ne lasă să jucam în Liga Campionilor.
Vom aduce câțiva jucători sezonul viitor, mai ales dacă jucăm în cupele europene. Miriuță a spus ca vrea să fie Ferguson de Cluj, să stea mulți ani la echipă, bineînțeles cu rezultate la echipă", a spus oficialul clujenilor la TV Sport ro.
Noul investitor al lui CFR Cluj este Marian Băgăcean, acesta cumpărând deja 62% dintre acţiunile clubului ardelean contra sumei de 4,5 milioane de lei.(DETALII, AICI)