Articol de David Marinescu - Publicat sambata, 30 noiembrie 2024 19:52 / Actualizat sambata, 30 noiembrie 2024 21:21
Octavian Popescu (21 de ani), fotbalistul celor de la FCSB, și-a făcut un nou tatuaj, lucru care nu este deloc pe placul patronului echipei, Gigi Becali (66 de ani) având un discurs dur despre acest subiect în trecut.
Aflat în perioada de recuperare, Tavi Popescu a ignorat sfatul primit de la Becali și a trecut complet peste cuvintele patronului său, care se arătase indignat de decizia fotbaliștilor de a se tatua.
Octavian Popescu și-a făcut un nou tatuaj
Extrema stângă a campioanei României și-a tatuat pe mâna dreaptă un copil la început de drum, cu o minge de fotbal în fața unei porți, pe un stadion, care visează la o medalie și care, la prima vedere, pare departe de el.
Imaginea a fost completată cu mesajul motivațional „Trust yourself” (n.r. „Ai încredere în tine!”).
Decizia lui Popescu de a-și tatua aproape în totalitate brațul îl va înfuria, cel mai probabil, pe Gigi Becali, care a susținut în trecut că ele pot avea un rol dăunător asupra jucătorilor, deconectându-i de la ceea ce au de făcut pe teren.
Tavi Popescu își tatuase în trecut, aproape în totalitate, și brațul stâng.
De obicei vedetele pot să își permită așa ceva: Neymar, Messi, Ronaldo, adică ăștia pot. Dacă nu ai ajuns vedetă ești penibil să faci asta, dar eu vorbesc la modul general.
Vine joacă la FCSB două meciuri, pac, s-a tatuat. Băi, stai puțin, ajungem, are Coman, dar e Coman, e vedetă, poate să aibă. Stai să ajungi vedetă și după
- Gigi Becali
În actualul sezon competițional, Tavi Popescu a strâns 18 partide în tricoul celor de la FCSB, perioadă în care a marcat două goluri și a oferit o pasă decisivă.
1,8 milioane de euroeste cota de piață a lui Octavian Popescu, potrivit Transfermarkt