Articol de GSP - Publicat sambata, 02 iulie 2022 17:20 / Actualizat sambata, 02 iulie 2022 17:29
Octavian Popescu (19 ani), mijlocașul ofensiv de la FCSB, și-a stabilit obiectivele pentru noul sezon, atât în plan personal, cât și colectiv.
Internaționalul român, care a marcat de 10 ori în ediția trecută de Liga 1, își dorește să înscrie de două ori mai mult în stagiunea 2022-2023.
Obiectivele lui Tavi Popescu pentru noul sezon
„Sper să am un sezon cu un număr dublu de goluri marcate faţă de anul trecut. Sper să câştigăm campionatul şi să ne calificăm în grupele Conference League”, a spus Tavi Popescu, pentru Antena Sport.
14 goluria marcat Tavi Popescu în Liga 1, în 68 de partide disputate în ultimele două sezoane
Mijlocașul a vorbit și despre lupta cu CFR Cluj pentru titlu și consideră că meciurile cu echipele din subsolul clasamentului ar putea fi decisive.
„Ei au mai multă maturitate şi sper să căpătăm şi noi această maturitate şi să trecem aceste hopuri cu echipele mai mici”, a declarat Popescu, potrivit sursei menționate.
Octavian Popescu consideră că valorează 20 de milioane de euro
Octavian Popescu, văzut drept produsul numărul 1 de export din curtea FCSB-ului, de pe urma căruia patronul Gigi Becali speră să obțină 50 de milioane de euro, a fost întrebat la ce sumă se autoevaluează.
„Douăzeci de milioane de euro. Aș alege să merg în Spania, la Real Madrid sau Sevilla”, a răspuns Octavian Popescu la Știrile Antena 1.
Citește și alte știri despre FCSB:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!