Articol de Iulian Cuibar - Publicat miercuri, 13 iulie 2022 16:14 / Actualizat miercuri, 13 iulie 2022 16:30
Sepsi Sfântu Gheorghe a anunțat venirea lui Jonathan Rodriguez (32 de ani), mijlocaș care în partea a doua a sezonului trecut a jucat pentru Dinamo.
Mijlocașul a fost prezentat azi la Sepsi, echipă pentru care va evolua în următoarele două sezoane.
„Cu această mutare, putem spune că avem lotul complet. Avem dubluri pe aproape toate posturile, cu o singură excepție, unde însă pot evolua fără probleme alți doi jucători, de pe alte poziții.
Dacă mai apare vreun fotbalist interesant, poate îl vom aduce, dar nu este neapărat, suntem mulțumiți cu ce avem în prezent", a spus patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi.
Jonathan Rodriguez a semnat cu Sepsi
Directorul general Attila Hadnagy a semnat contractul mijlocașului argentinian chiar în timpul unei conferințe de presă, premergătoare startului Superligii. „Să nu mai pierdem timpul, în două zile avem primul meci de campionat!”, a explicat Hadnagy.
În România, Rodriguez a mai evoluat pentru CFR Cluj și pentru FC Botoșani. În această vară, cu Sepsi au mai semnat Cosmin Matei, Denis Ciubotariu, Mario Rondon, Ion Gheorghe și Francisco Junior, iar Rareș Ispas a fost cedat covăsnenilor definitiv de către CFR Cluj, după ce evoluase în alb-roșu și stagiunea trecută, sub formă de împrumut.
Bursa transferurilor la Sepsi
- ANTRENOR: Cristiano Bergodi (confirmat)
- VENIRI: I. Gheorghe (FC Voluntari), R. Ispas (CFR Cluj), C. Matei (Dinamo), F. Junior (Gaz Metan), D. Ciobotariu (CFR Cluj), Mario Rondon (Radomiak Radom), Johnatan Rodriguez (CFR Cluj)
- REVENIRI: L. Kovacs (Csikszereda), Bojici (Kolubara)
- PLECĂRI: Fofana (liber), I. Fulop (liber), Vașvari (Poli Iași), Tincu (Poli Iași), R. Ispas (CFR Cluj), Luckassen (Kayserispor)