Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 16 martie 2018 17:37
Diogo Salomao face parte din grupul restrâns al jucătorilor care sunt doriți pe mai departe la echipă și care, la rândul lor, vor și ei să mai joace din vară în alb-roșu.
Adus de Contra ca un star al perioadei de mercato din vară, Diogo Salomao e unul dintre puținii fotbaliști care au dat randament în acest sezon nefast pentru "câini". Portughezul de 29 de ani a jucat apoi și-n mandatele lui Miriuță și Bratu, a rămas un om important și în play-out.
Și, culmea!, nu are de gând să dea bir cu fugiții de la Dinamo. Se simte bine în București, alături de soția sa, Sara Meireles, cei doi arătându-se mereu fericiți în discuțiile cu prietenii din țara natală.
"Mai am contract cu Dinamo până în vara lui 2019, nu mă gândesc la altceva decât să fiu aici. Sunt fericit, sunt mulțumit. Îmi plac Dinamo, Bucureștiul, România", s-a confesat ieri mijlocașul stânga.
Salomao a dezvăluit ce motivație mai au jucătorii roș-albilor în play-out: "Suntem conștienți că multe dintre lucrurile de până acum nu au fost făcute bine de noi, altfel nu ajungeam în situația asta jenantă. Trebuie să luptăm pentru onoare, pentru club, pentru suporteri și să obținem cea mai bună clasare posibilă.
Nu avem de ce să ne pierdem determinarea și concentrarea. Trebuie să jucăm fotbal bun și să învingem. Va fi un meci dificil la Botoșani. Știm că ne așteaptă o partidă dificilă acolo, mai ales că vom juca pe un teren foarte prost".
5 goluri
și 5 assist-uri are lusitanul în primul său sezon la Dinamo, în 28 de meciuri în toate competițiile
9.000 €este salariul lunar al lui Diogo în Ștefan cel Mare
6,00
e media notelor din GSP în dreptul lui Salomao, a doua cea mai mare din lot după Pesici (6,40)
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat