Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 04 ianuarie 2024 11:15 / Actualizat joi, 04 ianuarie 2024 12:38
OMV Petrom a decis să cumpere Renovatio Asset Management, din care face parte și RNV Sport SRL, acționar în cadrul Red&White, societatea care deține pachetul majoritar al clubului Dinamo. Tranzacția se face în schimbul sumei de 350 de milioane de euro.
Renovatio este proprietarul celei mai mari rețele de încărcare pentru vehicule electrice din România. Prin această mutare, OMV Petrom și Renovatio planifică investiții de 1,3 miliarde euro în surse regenerabile în România, până în 2027, scrie profit.ro.
OMV Petrom achiziționează Renovatio, acționarul lui Dinamo
OMV va cumpăra de la RNV Infrastructure și un pachet de 50% din acțiunile Electrocentrale Borzești. 400 de puncte de încărcare în România are Renovatio Asset Management, cu perspective de creștere la 650 până în 2026, mai scrie sursa citată.
Tranzacția va fi finalizată la începutul acestui an, în momentul în care vor fi îndeplinite mai multe condiții. RNV Infrastructure a încheiat anul 2022 cu profit net de 10,17 milioane lei, la venituri totale de aproape 12,5 milioane lei.
Influențează în vreun fel această tranzacție soarta lui Dinamo?
Din informațiile Gazetei Sporturilor, această tranzacție nu va avea vreun impact asupra lui Dinamo, cel puțin nu imediat. „Câinii” au încercat să atragă și în trecut o sponsorizare de la OMV Petrom, dar compania e partenerul Farului Constanța din 2020 și nu își dorește să se implice la un alt club din Superligă.
Nici în ceea ce privește Renovatio lucrurile nu se schimbă pentru Dinamo. Compania care deține 21,67% din acțiunile Red&White Management SRL 2022 va continua colaborarea existentă în prezent. Investește la Dinamo aproximativ un milion de euro pe sezon, fiind acționarul care a contribuit cel mai mult la bugetul formației de pe locul 15.
Citește și:
Reacția lui Zeljko Kopic despre primul transfer al lui Dinamo: „Un mare profesionist”
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor