Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 21 octombrie 2019 12:01
Victor Pițurcă și-a bulversat complet echipa, modificând-o masiv de la o etapă la alta din dorința de a găsi rapid formula ideală. E un lux pe care la ora actuală doar Petrescu și-l poate permite.
Pentru eșecul de la Cluj, în fața CFR-ului (0-2), Victor Pițurcă a dat vina pe greșelile comise de Acka și de Pigliacelli la golurile clujenilor. „Meciul se îndrepta spre un 0-0, dar când ai mingea în posesie și faci asemenea greșeli… am primit două goluri foarte simple, cam acesta a fost istoricul jocului”, a concluzionat antrenorul Craiovei.
Însă tot el a admis că „dacă nu înscriem, n-avem cum să avem pretenții să luăm puncte”. Problema e că oltenii n-au ajuns nici măcar să tragă un șut pe poartă! Ceea ce e grav pentru o echipă cu pretenții la titlu. Și e o chestiune care-l privește direct pe Piți!
A debutat cu stângul pe banca „leilor”, 0-1 cu FCSB, dar a reușit să redreseze situația imediat, prin două victorii: 3-2 cu Gaz Metan, în deplasare, și 3-1 cu Viitorul, acasă.
Iar când ar fi fost de așteptat să continue cu formula câștigătoare, tehnicianul de 63 de ani a început să facă schimbări. Nu mai puțin de 5 în primul unsprezece la meciul cu Poli Iași, dintre care doar una impusă, de suspendarea lui Cicâldău. Explicația: „Vreau să odihnesc din jucători”. Urmarea se știe. Echipa și-a pierdut din automatisme, a făcut un meci modest și a scos cu mari emoții un 1-1.
La Cluj, sâmbătă seară, Pițurcă a umblat din nou la titulari. Alte cinci înlocuiri, deși numai Bancu era suspendat. Noi au fost Cosici, care evoluasese foarte puțin în tricoul alb-albastru și venea după o accidentare, Mățel și Zakarici, aflați la debut.
Poate că a vrut să-l surprindă pe Dan Petrescu. Dar dacă a gândit așa, n-a făcut decât să-și bulverseze propria echipă. După vreo 20 de minute, cât i-a luat să-și dea seama ce-i pregătise Piți, „Bursucul” a dejucat toată strategia oaspeților. Nici nu i-a fost greu în condițiile în care a avut în față fotbaliști ca ultimii doi enumerați mai sus.
Pițurcă a și spus la final că pentru Mățel „a fost un post nou”, în vreme ce „la Zakarici a fost primul joc după trei luni, e la 50-55% din potențialul lui”. Și atunci, de ce să-l titularizezi? Mai ales într-un meci dificil, cu campioana țării?!
Senzația e că fostul selecționer al României vrea prea mult și prea repede. Iar în dorința lui de a face lucrurile să meargă peste noapte a omis un aspect capital în fotbal.
O echipă, ca să funcționeze, are nevoie de omogenitate. De niște automatisme. Pe care tu, antrenor instalat de doar câteva etape, nu le obții schimbând masiv de la o etapă la alta. Practic, nu faci decât să-ți scoți jucătorii din ritm și să le induci o anume stare de neliniște.
Singurul la ora actuală care-și poate permite să joace azi într-o formulă și mâine cu o alta e Dan Petrescu. Dar el a avut timpul necesar ca să construiască și dispune de jucători de-o mai bună calitate. E un lux la care, deocamdată, Piți doar visează.
Titularii lui Pițurcă în ultimele 3 meciuri
- La 3-1 cu Viitorul: Pigliacelli - Martici, Bălașa, Acka, Vătăjelu - Mateiu, Cicâldău, Bancu - Nițu, A. Ivan, Baiaram;
- La 1-1 cu Poli Iași: Pigliacelli - Șt. Vlădoiu, Bălașa, Kelici, Vătăjelu - A. Ioniță II, Mateiu, Bancu - A. Ivan, Fortes, Mihăilă;
- La 0-2 cu CFR: Pigliacelli - Șt. Vlădoiu, Bălașa, Acka, Vătăjelu - Mățel, Cicâldău, Cosici - Zakarici, A. Ivan, Mihăilă.
4 jucătoria titularizat Piți de fiecare dată în ultimele 3 etape: Pigliacelli, Bălașa, Vătăjelu și A. Ivan
Citește și:
Ce le-ai făcut, Piți? Cum i-a PRĂBUȘIT fostul selecționer pe olteni
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”