Articol de Andrei Petrescu - Publicat marti, 09 ianuarie 2024 18:04 / Actualizat marti, 09 ianuarie 2024 18:35
Dorinel Munteanu (55 de ani), antrenorul celor de la Oțelul Galați, a dezvăluit motivul pentru care a ales să-și ducă jucătorii în cantonament la Vatra Dornei, nu în Antalya, cea mai la modă destinație pentru echipele din Superligă.
Oțelul se află printre cele 6 echipe din Liga 1 care au ales să se pregătească în țară. Dorinel Munteanu a ales un cantonament „old school”, la Vatra Dornei.
Imaginile cu jucătorii moldoveni alergând printre cetățeni sau în spatele mașinilor pe pante sau pe străzi printre turiști au devenit virale, iar mai mulți oameni din fotbal l-au criticat pe Dorinel pentru alegerea sa.
Dorinel Munteanu: „Nu am de unde să dau 60.000 - 65.000 de euro pentru nouă zile în Turcia”
Tehnicianul moldovean a ținut să-și motiveze alegerea făcută, răspunzându-le contestatarilor.
„Nu am vrut să renunț la perioada de pregătire a echipei, dar am preferat să stăm în țară. E vreme super pentru ceea ce mi-am propus eu să fac acum. Am văzut tot felul de comentarii după ce noi am alergat prin parc. Nu mă interesează ce spune lumea, eu îmi fac doar treaba. Este un parc acolo unde am mai fost. Metodele mele pot fi contestate, dar eu știu ce fac.
Băieții au încălțăminte adecvată pentru un teren contondent. Sunt păreri pro și contra, dar această perioadă este benefică. Nu am plecat în Turcia pentru că nu-mi permite bugetul. Am fost și eu pe lista de Turcia, dar nu am de unde să dau 60.000 - 65.000 de euro pentru nouă zile în Turcia. Am preferat Gura Humorului.
Mai sunt 9 etape, luptăm pentru play-off. Vrem să aducem cât mai multe puncte, este un campionat echilibrat, nu voi ceda niciodată, nici eu, nici echipa deși sunt doar patru puncte”, a declarat Dorinel Munteanu potrivit digisport.ro