FOTBAL  »  Superliga  »  DECIZIE

Oțelul Galați are președinte nou » Favoritul lui Dorinel Munteanu preia conducerea

Oțelul Galați are un nou președinte
Oțelul Galați are un nou președinte

Articol de - Publicat miercuri, 03 aprilie 2024 17:01 / Actualizat miercuri, 03 aprilie 2024 17:04

Se schimbă organigrama la Oțelul Galați. Suporterii dunărenilor au ales noul președinte în cadrul Adunării Generale întrunite marți, iar acesta va fi interimar, așa cum prevede statutul clubului, întrucât la ședința anterioară nu s-a întrunit cvorumul.

  • Universitatea Craiova - Oțelul Galați se joacă joi, de la 19:30, în sferturile Cupei României. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis la TV pe Primasport și Digisport.

Cristi Munteanu, până acum manager general al clubului condus în sistem socios, a fost ales de către membrii cotizanți să ocupe postul de președinte, se arată pe site-ul oficial.

Patru jucători sunt out de la Universitatea Craiova: „Este un meci cu altă psihologie”
UNIVERSITATEA CRAIOVA - OȚELUL
Patru jucători sunt out de la Universitatea Craiova: „Este un meci cu altă psihologie”

Cristi Munteanu e noul președinte la Oțelul Galați

După ce a fost votat de membrii cotizanți în noua funcție, Cristi Munteanu va fi nevoit să își suspende mandatul de manager general. Totodată, Cristian Dăuceanu va fi vicepreședintele Consiliului Director, iar Mihai Viorel Duda va ocupa funcția de secretar.

Întrucât „Babicu” are o relație bună cu Dorinel Munteanu, noua structură de la Oțelul ar putea pune punct jocurilor de putere care au aruncat clubul într-un conflict intern de notorietate, în luna februarie.

Oțelul Galați are președinte nou » Favoritul lui Dorinel Munteanu preia conducerea
Cristi Munteanu e noul președinte de la Oțelul Galați

Atunci, președintele interimar Robert George Florea și-a dat demisia din cauza unei dispute cu antrenorul echipei și cu Paulina, soția acestuia, angajată a clubului.

Cei doi au refuzat să-i pună la dispoziție oficialului documentele administrative, motiv pentru care Florea a renunțat la funcție.

Fostul președinte de la Oțelul Galați nu a mai candidat

Inițial, Dorinel Munteanu l-a dorit din nou în club pe fostul președinte, demisionar și el, în decembrie, Marian Brăilescu.

Acesta a părăsit postul de bunăvoie după ce a fost acuzat de o mare parte dintre fani că ar fi fost complice la înstrăinarea siglei către soția lui Munteanu, care ar fi înregistrat la OSIM, în nume propriu, dreptul de folosință al mărcii.

După ce a pierdut susținerea membrilor socios care decid componența managementului, Brăilescu nu a mai dorit să candideze.

Dorinel Munteanu și Marian Brăilescu au colaborat excelent încă de la început. În vara lui 2021, fostul brand manager și ofițer de presă al Oțelului a fost promovat în funcția de președinte al clubului din Galați.

În cei doi ani și jumătate, formația de la Dunăre a obținut promovări succesive, din liga a treia până în Superliga, și o calificare bifată în „sferturile” Cupei României. „Munti” l-a apreciat întotdeauna pe Brăilescu și pentru că a reușit să aducă sponsori importanți lângă echipă, care au reprezentat un sprijin real în bifarea obiectivelor.

Citește și:

Mandorlini va fi doar consultant! SURPRIZĂ: cine e până la urmă ALESUL lui Nelu Varga pentru banca tehnică a lui CFR Cluj
CFR CLUJ
Mandorlini va fi doar consultant! SURPRIZĂ: cine e până la urmă ALESUL lui Nelu Varga pentru banca tehnică a lui CFR Cluj
Dinamo pornește contraatacul: „Azi, depunem recurs”
DINAMO
Dinamo pornește contraatacul: „Azi, depunem recurs”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
talpaiadului
talpaiadului  •  03 Aprilie 2024, 17:44

Toate bune si frumoase pana am citit ca sotia lui Dorinel Munteanu a inregistrat la OSIM marca Otelului in nume propriu. Aceasta stire necesita o analiza amanuntita, pe de o parte putand fi vorba doar de o greseala de redactare a documentelor, inerenta pentru o persoana fara calificare si experienta in domeniul respectiv, asa cum este sotia lui Dorinel sau, pe de alta parte, un gest premeditat, menit sa faca din sotia lui Dorinel un personaj indispensabil pentru Otelul.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează