FOTBAL  »  Superliga  »  OȚELUL GALAȚI - CFR CLUJ

Continuă criza la Oțelul » CFR Cluj, victorie la limită la Galați. Cum arată clasamentul

FOTO: Facebook @Oțelul Galați
FOTO: Facebook @Oțelul Galați

Articol de - Publicat luni, 11 noiembrie 2024 22:56 / Actualizat marti, 12 noiembrie 2024 00:07

CFR Cluj s-a impus la Galați, cu scorul preferat, 1-0, al lui Dan Petrescu și un fotbal minimalist, stilul casei. Uite așa „feroviarii” sunt pe locul 2, la 3 puncte de concitadina U! În schimb, Oțelul și Dorinel sunt la vale.

Cronică de Eduard Apostol, după Oțelul - CFR Cluj: A venit Moș Crăciun pentru Dan Petrescu!

Doi dintre antrenorii care adoră fotbalul cu goluri puține, dar știu și au făcut performanțe și în această meserie, Dorinel Munteanu și Dan Petrescu s-au întâlnit în această seară la Galați.

Având în vedere stilul de joc preferat al lor, te-ai fi așteptat la un joc minimalist, la un fotbal mai rece decât frigul pătrunzător de afară. A fost mai rău!

Acum chiar e „Grupul de la Cluj” » Rezultatul din Oțelul - CFR a adus o situație nemaiîntâlnită în istoria primei ligi din România
Oțelul - CFR 0-1
Acum chiar e „Grupul de la Cluj” » Rezultatul din Oțelul - CFR a adus o situație nemaiîntâlnită în istoria primei ligi din România

Generația de Aur la limita suportabilului

Partida a avut un tempo al unei zile de luni. Vorbim de o restanță după ce, vineri, ambele formații au mai avut fiecare câte un meci de disputat în campionat. Oțelul și CFR Cluj erau la limita suportabilului înaintea confruntării. Ambii antrenori văzând conjurații care le subminează renumele și situațiile.

Oțelul a luat-o pe tobogan și nu se mai oprește. Echipa care ajunsese pe locul secund la un moment dat nu avea nicio victorie în ultimele nouă meciuri oficiale, dintre care opt în Liga 1. Plus 1-2 cu Csikszereda în Cupă. Cu chiu, cu vai, o remiză albă vinerea trecută, cu Botoșaniul, după patru eșecuri la rând.

CFR Cluj s-a logodit cu remizele, patru în ultimele cinci partide oficiale. Echipa lui Dan Petrescu a tras cu dinții de o remiză vinerea trecută cu Dinamo.

1.455 de spectatoriau asistat la meci, cifră oficială

Fotbal cu fesul pe cap și mănuși

Tocmai de aceea n-ar trebui să mire prea mult că Super-Dan a privit îngândurat inclusiv celebrarea golului lui Djokovic (18), care a reluat plasat, după o fază desenată de Fică. În rest, până la pauză, "feroviarii" nu s-au omorât cu jocul ofensiv. Le-au permis gazdelor să încerce, altceva n-a reușit nici Oțelul.

Gălățenii au avut două ocazii mai acătării, însă n-au reușit să pună mingea pe direcția porții lui Hindrich. Tănasă și Angha au avut oportunități de a restabili egalitatea, doar că mingea a ocolit ținta. Doar emoții pentru Dan Petrescu, înfrigurat. Pe Dorinel Munteanu l-au luat căldurile de nervi, și-a dat geaca jos, la 2 grade Celsius.

1-0 la pauză pentru CFR, Oțelul fără vlagă, Dan Petrescu simțea că Moș Crăciun este la ușa autocarului. Fără Juri Cisotti, fără jocul bărbătesc de până acum o lună, Galațiul va trage tare să scape de necazurile ce-ar putea apărea în play-out.

Jocul cu care Dan Petrescu a (mai) câștigat trofee

Startul reprizei secunde a arătat două echipe care s-au întrecut în antifotbal. A fost un miracol când una dintre formații a legat cinci pase consecutive. Patru, mai rar. Și nu se poate da vina pe gazon.

Hindrich (62) a fost din nou la post, la o fază fixă. A ajuns omul providențial la CFR, incredibil! Și clujenii lui Neluțu Varga trag la titlu... Norocul "feroviarilor" a fost că au avut acel 1-0 din startul meciului, altfel ar fi fost greu să atace cu pase date înapoi!

Gălățenii au arătat, încă o dată, că n-au atacanți care să dea goluri. Se vedea acest detaliu și când erau sus în clasament, dar acum e chinuitor. Nu degeaba Oțelul are un singur gol în ultimele cinci etape și ăla dat în eșecul cu Iașiul. Zivulic (75) și-a asumat un șut dintr-o poziție extrem de grea văzând incoerența ofensivei. Tot la fel Lameira (81), iar Hindrich a plonjat mai mult pentru fotografie.

3 goluria marcat CFR în ultimele trei etape, câte unul pe rundă, 7 puncte în total

Clasamentul din Superliga

FINAL » Oțelul Galați - CFR Cluj 0-1

Oțelul Galați - CFR Cluj, echipele de start

Oțelul Galați: I. Popescu - Adăscăliței, Angha, Stevanovic, Tomasevic - Lameira, Zivulic, Bourard - Maciel, Al. Pop, R. Tănasă
Rezerve: Dur-Bozoancă, Gomes Silva, S. Rus, Gallo, I. Neagu, N. Roșu, Duric, Teles, M. Cojocaru, Juric, Andronache, Hofman
Antrenor: Dorinel Munteanu

CFR Cluj: Hindrich - Graovac, Bolgado, M. Ilie, S. Rocha - Fică, Artean, Djokovic - Postolachi, L. Munteanu, Korenica
Rezerve: Gal, Fl. Iacob, Mogoș, Camora, Boben, R. Filip, Ad. Păun, Deac, Keita, Tachtsidis, Nkololo, P. Michael
Antrenor: Dan Petrescu

Arbitru: Vidican Rareș George
Asistenți: Orbuleţ Mircea și Badea Marius
Arbitru VAR: Mladinovici Horia Gabriel 
Asistent VAR: Omuţ Marius 
Rezervă: Naidin Valentin
Observator: Bratu Vasile

Se întâmplă ceva în acest an, parcă nu am niciodată lotul la dispoziţie aşa cum îmi doresc eu. Cel mai important lucru e meciul cu Oţelul, pentru că şi ei sunt într-o criză de rezultate şi va fi un meci foarte important pentru ei

- Dan Petrescu

Noi suntem încă în turul sezonului regulat al campionatului. Jucăm împotriva CFR-ului, performanțele CFR-ului nu mai trebuie enumerate pentru că le știm cu toții. Ei sunt o echipă foarte puternică, o echipă care are ambiții mari, o echipă care nici ea nu trece printr-o perioadă mai bună. Față de ultimul meci încercăm să facem un joc mai bun, să ieșim din această perioadă mai puțin plăcută a echipei.

Am încredere în jucătorii noștri, am încredere în potențialul lor, în puterea lor de a-și reveni cât mai repede și de a face o partidă bună așa cum am făcut în acest an sau până în momentul de față

- Dorinel Munteanu

Clasamentul actualizat din Superliga

15victorii au cei de la CFR Cluj în meciurile directe, 4 victorii gălățenii și 5 partide s-au terminat la egalitate

5goluri diferență s-au consemnat la cea mai mare diferență de scor între cele două echipe, în succesul 7-2 al celor de la CFR Cluj, pe 7 octombrie 2013

2-2s-a terminat ultimul meci direct dintre cele două echipe, pe 27 februarie 2024

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, dezvăluire halucinantă despre partenerii lui Dan Șucu la Genoa: „Eu așa am auzit, ăia nu au vrut să se afle”
Superliga
Gigi Becali, dezvăluire halucinantă despre partenerii lui Dan Șucu la Genoa: „Eu așa am auzit, ăia nu au vrut să se afle”
Soarta lui Dan Petrescu la CFR Cluj a fost decisă, după o ședință de urgență » Neluțu Varga: „Cea mai bună variantă”
Superliga
Soarta lui Dan Petrescu la CFR Cluj a fost decisă, după o ședință de urgență » Neluțu Varga: „Cea mai bună variantă”
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Superliga
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă

Părintele Filip, de la biserica românească din Genova, l-a avertizat pe Dan Șucu: „Genovezii sunt suspicioși la început. El trebuie să se țină de cuvânt”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (28)
beni67
beni67  •  12 Noiembrie 2024, 11:21
Postat de emilian_din_filiasi pe 11 Noiembrie 2024, 23:03

Ce să desființezi, beni? FCSB nu exista acum 34 de ani.

Dar cine este Fcsb, nu Steaua? Au căzut vreodată?

beni67
beni67  •  12 Noiembrie 2024, 11:19
Postat de JackJohn pe 11 Noiembrie 2024, 22:27

de hagi nu bag mana in foc,dar la gigi nu exista blaturi,daca existau acum eram ca si celalte campioane de carton din ultimi 8 ani,care au fost eliminate rusinos inca din primtul tur ucl. deci iaiarsi te-ai facut de ras.

Cu ce m-am făcut de râs? Tu te faci de râs pentru că tragi concluzii aiurea, fără să știi cu ce echipă țin!

dorelus
dorelus  •  12 Noiembrie 2024, 09:54
Postat de beni67 pe 11 Noiembrie 2024, 22:01

Urâtă echipă este Dinamo, dar și Fcsb ! Două echipe care trebuiau desființate de 34 de ani! Acum Gigi și clanul lui fac legea!

De ce trebuiau desființate? Atunci să se arunce cu toate performantele sportive la gunoi din perioada comunistă, asa au fost vremurile domnule... Dacă tot te scoate morala din casă lasă că am avut și echipe post decembriste :Unirea Urziceni, FC Vaslui îmi scapă altele, sau crezi ca Chiajna, Voluntari, Botoșani, Mioveni sunt echipe cu mai multa coloană vertebrala în comparație cu Dinamo, Fcsb. Am trăit 25 de ani în comunism și a fost o perioadă trista pentru români dara nu putem să aruncam absolut tot. O zi frumoasa și liniștită.

Vezi toate comentariile (28)
Comentează