Articol de Vlad Ispas - Publicat miercuri, 23 februarie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 23 februarie 2011 15:18
Conducerea clubului din Galaţi s-a întîlnit cu fanii şi au decis înfiinţarea acestei Ligi. Motivul îl reprezintă conjunctura actuală, Oţelul fiind liderul Ligii I iar interesul gălăţenilor pentru fotbal este în creştere.
Preşedintele Marius Stan s-a declarat încîntat de colaborarea cu suporterii: "Cu ocazia înfiinţării Ligii Suporterilor se unesc două peluze şi galeria de la tribuna a II-a. Vor să fie împreună, vor avea facilităţi la intrarea în stadion şi salutăm această iniţiativă. Gîndim nişte acţiuni pentru fiecare partidă, dar le vom comunica la momentul respectiv. Va fi un demers greu, dar sperăm să iasă un lucru bun."
Această asociaţie a luat fiinţă pentru prima dată în iunie 1993, însă aceasta nu a rezistat decît trei ani. Preşedintele din acea perioadă, Vali Tudose a decis să dea o mînă de ajutor galeriei actuale deoarece consideră că e momentul ideal pentru acest lucru: "Suporterii au rămas puţin în urma echipei, este timpul să ne organizăm.
Băieţii mi-au cerut ajutorul şi după mai multe discuţii ne-am întîlnit şi cu Marius Stan care a fost cooperant cu noi. Săptămîna viitoare vom avea o nouă întîlnire cu oficialii Oţelului, unde se vor stabili sediul şi conducerea. Eu nu mai vreau să fiu în conducere, nu mai sunt la prima tinereţe, dar vă asigur că toate treburile galeriei vor fi la vedere".
Oţelul Galaţi e liderul Ligii I şi are o medie pe teren propriu de 6.500 de spectatori în turul campionatului.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”