Articol de Alexandru Barbu - Publicat luni, 13 februarie 2023 12:54 / Actualizat luni, 13 februarie 2023 12:54
Invitat la GSP Live în această dimineață, Paul Batin (35 de ani) a rememorat conflictul avut cu Paul Păcurar (31) în perioada în care amândoi evoluau la Pandurii.
Era partea a doua a sezonului 2016/17 când Batin, legitimat ultima dată la Metalul Buzău, l-a lovit pe Păcurar în urma unei altercații. Din cauza ieșirii reprobabile, atacantul cu 43 de goluri în Superliga a fost suspendat de gorjeni timp de 10 etape.
VIDEO » Paul Batin, despre conflictul de la Pandurii: „M-a înjurat și n-am acceptat”
„A fost un clinci, o prostie din partea mea, la o masă a echipei, cu toți jucătorii, președintele. Nu mi-a plăcut răspunsul lui (n.r. - vorbește despre Păcurar), n-a fost adecvat, nu puteam să-l accept. Da, m-a înjurat, și n-am acceptat chestia asta. Îmi pare rău de reacția mea, l-am lovit. Îmi pare foarte rău.
Apoi, am vrut să reziliez, Marin Condescu (n.r. - președintele clubului de la acea vreme) nu mi-a dat actele, mi-a zis să mă duc acasă, să mă liniștesc, că o să vin înapoi. Mă suna săptămânal să-mi spună să mă pregătesc, pentru că o să revin. Am fost chemat înapoi după 10 meciuri.
M-am prezentat la echipă și am jucat cu Concordia Chiajna la Severin. Chiajna conducea la pauză, m-a băgat Flavius Stoican în teren, am bătut 3-2, am dat două goluri și o pasă de gol”, a povestit Batin în dialog cu moderatorul Costin Ștucan.
2 goluriîn 5 meciuri a reușit Batin la Pandurii în sezonul 2016/17. A mai jucat pentru gorjeni și în stagiunea 2011/12
De-a lungul carierei, Batin a mai jucat pentru echipe ca UTA, CFR Cluj, Gaz Metan, Dinamo, FC Botoșani sau Chindia.