Articol de Andrei Petrescu - Publicat joi, 09 februarie 2023 13:44 / Actualizat joi, 09 februarie 2023 14:29
Ultrașii din Peluza Sud '97, galeria celor de la FCU Craiova, vor continua să îl conteste pe Adrian Mititelu și la derby-ul din Giulești cu Rapid, chiar dacă o mare parte dintre ei bat în retragere după scandalul de xenofobie de la Sf. Gheorghe.
Peluza Sud Craiova va fi prezentă vineri seară în Giulești. Deși patronul celor de la FCU Craiova, Adrian Mititelu, a anunțat că nu îi vrea pe olteni în tribune și nu-și asumă în niciun fel deplasarea acestora, elevii lui Nicolo Napoli vor avea parte totuși de susținerea galeriei.
Liviu Ungureanu, alias Bocciu, liderul Peluzei Nord Rapid, a confirmat că oltenii vor primi 700 de bilete în sectorul destinat oaspeților, dar că, la ședința tehnică premergătoare meciului, vor anunța că în cazul oricărei scandări rasiste sau xenofobe, îi vor evacua pe aceștia.
Peluza s-a scindat, dar 400 de ultrași olteni vor continua să-l conteste pe Mititelu
Din informațiile GSP, fanii nu vor umple sectorul oaspeților, doar 400 de suporteri fiind așteptați să facă deplasarea. Numărul scăzut este din cauza meciului de la Sepsi, mulți membri din Peluză fiind nemulțumiți de modul în care s-a comportat galeria atunci când au fost scandate lozinci xenofobe care au dus la oprirea meciului.
Oltenii vin însă pregătiți să-l conteste în continuare pe Adrian Mititelu, cu care se află în război, și îl vor jigni în continuare.
Se vor întâlni la Gara de Nord
Oltenii au anunțat și modul în care se vor deplasa la București pentru duelul cu giuleștenii. Aceștia vor pleca cu trenul din Craiova la 14:13, ajungând în București în jurul orei 17:33.
Acolo se vor reuni cu fanii din Capitală și alte orașe apropiate și vor pleca în grup spre stadion, escortați de Jandarmerie.
10 leicostă un bilet destinat fanilor celor de la FCU Craiova în sectorul oaspeților
Citește și alte știri din Liga 1:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”