Articol de Cristian Geambașu - Publicat sambata, 05 martie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 05 martie 2011 16:55
Gălăţenii şi rapidiştii au jucat cu gîndul la clasament, nu la public. A fost multă disciplină tactică şi puţin spectacol. Au cîştigat nemţii de la Dunăre, mai atenţi, mai hotărîţi şi mai norocoşi
Construirea unei echipe durează două-trei sezoane, înlocuirea unui fanion de la colţul terenului, aproape 10 minute. Balaj e calm ca un purtător de ecuson FIFA, dar se uită nervos la ceas. Se întîmplă la Galaţi, oraşul acela cu furnale, cocserii, oţelării, Dunăre şi fete frumoase. Lumea a umplut stadionul care aşteaptă nocturna ca pe ultima legitimaţie spre Europa. Lumea aşteaptă, lumea vrea să vadă dacă minunea ţine mai mult de un tur de campionat. Lume, lume!
Meciul începe greu, poticnit şi icnit, în scrîşnet de crampoane. Şumudică şi Dorinel ştiu că premiile pentru frumuseţe se dau la concursurile de Miss, iar fotbalul e pe puncte. Şi pe bani. Jocul scoate la ofertă organizare, pressing şi marcaj, dar ţine la preţ prohibit spectacolul. În centrul apărării rapidiste, Marcos Antonio şi Marius Constantin anihilează încercările timide ale lui Viglianti şi Silviu Ilie, Rîpă şi Sălăgeanu închid atent culoarele la Bozovici şi Candido Costa ori Sorin Frunză. Gabi Paraschiv, Iorga, Spadacio şi Lazăr confirmă impresia că şi la fotbal, şi la Oscar e criză de regizori inspiraţi şi curajoşi. Se pasează mult de-a latul şi în spate, iar atunci cînd, în minutul 22, Sălăgeanu prinde o lovitură liberă sub transversala porţii apărate de Coman, lumea se înviorează ca la vederea primului ghiocel care a scos capul din nămeţi.
Bucureştenii merg în continuare pe cartea prudenţei, doar incursiunea din careu a lui Herea (26) alterînd cumva liniaritatea evoluţie lor. E aşteptare şi teamă în acest meci care rămîne închis. E speranţa că va greşi cineva la un moment dat, bineînţeles celălalt. Era să se întîmple aşa la respingerea lui Sburlea, salvat de reflexul lui Spadacio cu 10 minute înainte de finalul primei reprize.
Partea a doua a pomului lăudat de la Galaţi începe cu Olberdam, care îl înlocuise pe Lazăr înainte de pauză. Este singura schimbare. Atît pe foile de joc, cît şi în scenariul partidei. Aşteptăm să se întîmple ceva, să obosească cineva, să facă o mutare inspirată unul dintre antrenori, ceva care să arunce puţin condiment peste întîlnirea asta care ar fi trebuit să arate altfel. Ca un derby, dacă nu sîntem prea pretenţioşi! Dorinel simte ce simţim şi noi şi se hotărăşte în sfîrşit să mute. Pena în locul lui Viglianti şi Antal în locul lui Iorga. Şumudică răspunde imediat. Roman intră, iese Frunză. Hai să vedem, poate ne salvează ei după amiaza!
Pena ratează din 6 metri lovitura de cap după prelungirea tot cu capul a lui Gabi Paraschiv. Era minutul 66 al meciului, comentatorul aprecia premonitiv jocul solid al Oţelului şi după încă 120 de secunde de la avertisment Pena devenea decisiv. Plutire scurtă, cap, lovitură plasată, Coman plonjează cu delay în uralele suporterilor locali care miros victoria. E 1-0 pentru Oţelul. Tabela se mişcă, fotbalul surîde. La Rapid intră şi Pancu, dar nu el, ci Herea trece pe lîngă gol (74), o ratare de dimensiuni cosmice care îl provoacă pe Şumudică la gestul clasic, smulgerea părului albit înainte de vreme de alte şi alte rătări, ale lui şi ale altora.
Finalul e uşor de anticipat. Rapid aleargă după egalare cu o disperare calculată. Galaţiul răspunde prin contraatacuri aspre, fără euforia care te determină să neglijezi apărarea. Marius Constantin nu îşi ţine coatele acasă şi este eliminat, Oţelul se duce sus, tot mai sus în clasament. Dorinel este stăpîn pe marginea terenului, Şumi nu se mai vede.
)
)
)
)
)
)
)
)
