FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL

Doliu la Petrolul! Petrică Butufei, un simbol al „lupilor galbeni”, s-a stins din viață

Petrică Butufei s-a stins din viață. Sursă foto: Facebook/ @Dragos Machitescu
Petrică Butufei s-a stins din viață. Sursă foto: Facebook/ @Dragos Machitescu

Articol de - Publicat miercuri, 06 martie 2024 13:22 / Actualizat miercuri, 06 martie 2024 13:25

Familia fotbalistică a Petrolului a mai pierdut un nume important. Petrică Butufei, un simbol al „lupilor galbeni”, considerat un adevărat fundaș de fier, s-a stins astăzi din viață la 69 de ani.

Conform paginii oficiale a formației ploieștene, fostul căpitan Petrică Butufei a trecut în neființă astăzi, 6 martie.

Doliu la Petrolul! Petrică Butufei, un simbol al „lupilor galbeni”, s-a stins din viață

Născut pe 29 iunie 1955, la Provița de Sus, Petrică Butufei a debutat pentru Petrolul pe 22 august 1976, evoluând, neîntrerupt, timp de 11 stagiuni pentru echipa ploieșteană, timp în care a contabilizat 338 de prezențe oficiale (158 în Divizia A, 162 în Divizia B și 18 în Cupa României), înscriind 13 goluri (10 în Divizia A, 2 în Divizia B și 1 în Cupa României).

A debutat în prima ligă a fotbalului românesc pe data de 21 august 1977, în meciul dintre Petrolul Ploiești și ASA Târgu Mureș, care s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

Doliu la Petrolul! Petrică Butufei, un simbol al „lupilor galbeni”, s-a stins din viață
Petrică Butufei. Sursă foto: Răzvan Frățilă/ Petrolul Ploiesti (Istorie și Tradiție)

Petre Butufei, „fundașul cu șapte inimi”

În 1987 a mers la Flacăra Moreni, iar după încheierea carierei de jucător în 1992, acesta a devenit antrenor, ani buni activând în cadrul Centrului de Copii și juniori al clubului Petrolul.

Butufei a fost recunoscut pentru curajul și atitudinea sa, având o mare capacitate de efort, ceea ce i-a adus supranumele de „fundașul cu șapte inimi”. O altă trăsătură prin care s-a remarcat în perioada de jucător era că nu ezita să se angajeze în dueluri cu adversarii, fiind deosebit de abil în jocul aerian. Execuțiile cu piciorul stâng erau „specialitatea casei”, Butufei fiind şi un specialist al executării loviturilor de pedeapsă.

Doliu la Petrolul! Petrică Butufei, un simbol al „lupilor galbeni”, s-a stins din viață
Petrică Butufei (primul de la stânga la dreapta). Sursă foto: Răzvan Frățilă/ Petrolul Ploiesti (Istorie și Tradiție)
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Compania americană A-Cap ZDRUNCINĂ afacerea lui Șucu: „Nu deține Genoa! Operațiune clandestină, neaprobată”
Campionate
Compania americană A-Cap ZDRUNCINĂ afacerea lui Șucu: „Nu deține Genoa! Operațiune clandestină, neaprobată”
Radu Drăgușin, integralist într-un thriller cu 7 goluri » Tottenham a trecut de United și e în semifinalele Cupei Ligii
Stranieri
Radu Drăgușin, integralist într-un thriller cu 7 goluri » Tottenham a trecut de United și e în semifinalele Cupei Ligii
Viitorul star al naționalei de handbal feminin a României: „Muncesc! Prefer să îmi fie greu la 20 de ani, decât să-mi pară rău la 30!” + marele vis: „Am o poză!”
Handbal
Viitorul star al naționalei de handbal feminin a României: „Muncesc! Prefer să îmi fie greu la 20 de ani, decât să-mi pară rău la 30!” + marele vis: „Am o poză!”

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează