Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat luni, 08 ianuarie 2024 19:25 / Actualizat luni, 08 ianuarie 2024 21:20
Florin Pîrvu, (48 de ani), antrenorul de la Petrolul Ploiești, a vorbit despre relația cu Billel Omrani (30 de ani), după ce atacantul și-a reziliat contractul cu echipa prahoveană.
Billel Omrani semna cu Petrolul la sfârșitul lunii septembrie, din postura de jucător liber de contract. Acesta nu a avut impactul pe care ploieștenii îl așteptau, iar contractul i-a fost reziliat.
Omrani a jucat doar 7 partide în tricoul Petrolului, fără să marcheze sau să ofere vreo pasă decisivă.
Florin Pîrvu a declarat că decizia ca Omrani să nu mai facă parte din lotul Petrolului și în a doua parte a sezonului i-a aparținut în totalitate.
550.000 de eurovalorează Billel Omrani, potrivit transfermarkt.com
Tehnicianul a spus că nu are resentimente față de jucătorul cu dublă cetățenie, franceză și algeriană.
Florin Pîrvu: „Niciunui jucător nu îi convine când nu se mai regăsește în lotul echipei”
„Am renunțat la Omrani, Petrovic, cu care s-a reziliat înainte de a veni aici. S-a reziliat cu Pedro Justiniano, are o problemă medicală. Asta a fost decizia mea (n.r. să rezilieze cu Billel Omrani), am vorbit cu cei din conducere, le-am spus ce îmi doresc.
Niciunui jucător nu îi convine când nu se mai regăsește în lotul echipei, dar trebuie să îmi înțeleagă decizia. Nu am nimic personal cu el. Îi doresc să își găsească echipă și să demonstreze ceea ce poate, dar noi avem alte priorități.
Suntem în suferință pe faza ofensivă, vrem să aducem unul sau doi jucători care să vină cu un plus pentru a face concurență și pentru a ne îndeplini obiectivele. Nu e un secret, dar încă nu s-au definitivat lucrurile cu ei. S-a luat legătura, s-a trimis și un draft de contract. Sunt din afară toți jucătorii care vor veni” a spus Florin Pîrvu, pentru digisport.ro.