Articol de David Marinescu - Publicat joi, 20 iulie 2023 17:36 / Actualizat joi, 20 iulie 2023 18:13
La Dinamo jocurile de culise sunt în toi. Pe lângă debarcarea deja anunțată a administratorului special, Vlad Iacob, noii acționari și șefii APCH/DDB plănuiesc și alte mișcări strategice. Din informațiile GSP, cei de la Red&White au organizat o ședință secretă în care s-ar fi analizat, inclusiv, oportunitatea schimbării administratorului judiciar, Răzvan Zăvăleanu.
Omului care se ocupă de doi ani de insolvența lui Dinamo i se reproșează în mediile dinamoviste faptul că modificarea planului de reorganizare ar fi blocat de cauza contrelor pe care le-a avut cu judecătorul sindic. Primul a fost respins, iar cel de-al doilea a fost amânat din nou, până la 4 septembrie.
Numai că, administratorul judiciar nu poate fi schimbat prea ușor de acționari, ci doar de judecătorul sindic, fie pentru motive temeinice, fie la cererea acestuia pentru motive bine justificate.
Potrivit specialiștilor, Adunarea Creditorilor poate, cu votul a mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot, să sesizeze judecătorul sindic în vederea înlocuirii administratorului/lichidatorului judiciar, iar judecătorul va decide în acest sens numai dacă există motive temeinice.
Până la înlocuirea administratorului special, Vlad Iacob, pentru care a fost convocată AGA, la 17 august, administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu, a convocat Comitetul Creditorilor SC Dinamo 1948 SA, pentru miercuri, 26 iulie 2023, ora 14:00.
Ședința se anunță a fi o descărcare de gestiune a lui Vlad Iacob, care trebuie să prezinte trimestrial rapoarte comitetului creditorilor asupra situației financiare a averii SC Dinamo 1948 SA.
La rândul său, administratorul judiciar va prezenta și situația cheltuielilor efectuate pentru bunul mers al activității clubului, în vederea recuperării acestora, care va fi avizată de comitetul creditorilor.
Componența Comitetul Creditorilor SC Dinamo 1948 SA
- Asociația Peluza Cătălin Hîldan (APCH) - Președinte;
- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București (DGRFPB) în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București – Membru;
- Parc Hotels SA - Membru;
- Centrul Medical Unirea SRL - Membru;
- Iuhasz Marin Ignațiu- Membru;
2ani s-au adunat din momentul în care Dinamo a intrat în insolvență, pentru a doua oară în istoria grupării
Red&White pregătește un nou plan de reorganizare modificat, pentru octombrie
Surse apropiate clubului susțin că acționarii majoritari și-ar fi pregătit și o variantă de rezervă, în ceea ce privește planul de reorganizare.
În cazul în care modificarea planului nu trece nici în septembrie, cei de la Red&White vor încerca să propună alt plan, prin octombrie. Cu conversie de creanțe în acțiuni și modificări de capital social.
Eugen Voicu, acționarul majoritar Red&White, a confirmat că în octombrie-noiembrie va fi aprobată și o majorare de capital social. Această majorare de capital este, într-un fel, obligatorie în contextul Fair-play-ului financiar impus de FRF, care prevede că deficitul trebuie acoperit în totalitate de aporturi ale participanţilor la capital.
Red&White speră ca prin aprobarea noului plan de reorganizare să plătească doar un sfert din datoria ajunsă la 8 milioane de euro și să atragă, astfel, mult mai ușor alți investitori importanți.
Andrei Nicolescu, acționar Red&White: „Mai e timp să propunem o altă modificare de plan”
De altfel, Andrei Nicolescu, acționar Red&White, s-a exprimat public referitor la ideea de a propune un nou plan de reorganizare.
„Suporterii trebuie să fie liniștiți, mai e timp să propunem o altă modificare de plan prin care să îndeplinim toate cerințele legale, deși eu cred și știu că le îndeplinește. Contestațiile au fost respinse, e o chestiune de interpretare doar din punctul de vedere al viabilității.
Chiar și așa, vom propune o modificare de plan până când acest plan care e acum în derulare va ajunge maturitate", a explicat și Andrei Nicolescu în cadrul emisiunii "Dinamo 7/9" la Playsport.
8milioane de euro s-au strâns în dreptul datoriilor grupării. După eventuala aprobare a planului de reorganizare modificat ar mai rămâne de achitat doar două milioane de euro
Andrei Nicolescu va fi numărul 1 la Dinamo
Acționarii Red&White au convocat AGA la 17 august, pentru revocarea administratorului special, Vlad Iacob, și numirea unui nou administrator special. Favoritul acționarilor este Andrei Nicolescu.
„E foarte probabil ca noul administrator special să fie Andrei Nicolescu. Legea permite acest lucru. Nu va mai fi creditor (n.r. Nicolescu a creditat Dinamo cu aproximativ 100.000 euro, în august 2022). Eu îl văd pe el numărul 1 în club.
E o problemă de a lucra în echipă, stilul poate nu i se potrivește lui Vlad Iacob și trebuie schimbat. Apreciem tot ce a făcut, muncește mult pentru club, dar trebuia să înțeleagă și să facă echipă", a spus Voicu la Prosport.
Structura acționariatului SC Dinamo 1948 este următoarea:
- Red&White 2022 Management SRL - 331.180 acțiuni și un procent de participare la profit și pierderi de 80,7758%;
- Asociația Peluza Cătălin Hildan Dinamo (APCH) - 49.450 acțiuni și un procent de participare la profit și pierderi de 12,061%;
- Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo București (Nicolae Badea) - 28.831 acțiuni și un procent de participare la profit și pierderi de 7,03190%;
- Lotus Perfect Products SRL (Dorin Șerdean) - 411 acțiuni și un procent de participare la profit și pierderi de 0,1%;
- -Dinu Corneliu Constantin - 128 acțiuni și un procent de participare la profit și pierderi de 0,0313%.
Citește și alte articole:
Informație de ultimă oră: galeria FCSB a făcut un pact cu cea dinamovistă! Ce s-au înțeles
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”