Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat duminica, 12 iunie 2016 00:00
Neubert, preparatorul fizic creditat cu merite pentru succesul lui Reghe, pleacă din cauza conflictelor cu antrenorul principal.
Ştie Reghecampf să antreneze şi fără Neubert lângă el? Laurenţiu va avea ocazia să probeze că nu preparatorul fizic era secretul abilităţii sale în antrenorat. Pentru că Thomas pleacă de la Steaua!
Destinaţia cea mai probabilă a germanului e ŢSKA Sofia. Bulgarii au bani şi încearcă să revină la un nivel bun, în concurenţa internă cu Ludogoreţ. Pentru Neubert există interes şi din Liga 1, doar că nivelul salarial din România nu şi-l mai permite pe specialistul neamţ.
Propunerea de la ŢSKA îi asigură 10.000 de euro lunar plus o sumă la semnarea contractului.
El a dezminţit când Gazeta a scris, după finalul campionatului că îşi pregăteşte plecarea, tentat de oferte din străinătate. Între timp, s-a hotărât să schimbe clubul! Relaţia lui Neubert cu Reghe nu mai era, oricum, la fel de bună. S-a deteriorat din perioada în care Laurenţiu era liber, după demiterea din Arabia Saudită.
Germanul a încercat atunci să semneze cu altcineva şi să-şi continue cariera singur. Reghe a reuşit să-l blocheze, însă parcursul pe care l-au avut ulterior împreună nu l-a satisfăcut pe Thomas, cu experienţe la Litex şi cu revenirea la Steaua.
Cum a început relația
Prietenia dintre cei doi a început în urmă cu 7 ani, atunci când Neubert era la Kaiserslautern. În timpul unei ședințe de pregătire, neamțul și-a tăiat ligamentele în pădure, fiind operat de urgență. S-a ales cu o infecție, ia Reghe i-a fost mereu alături.
Tehnicianul de atunci, sârbul Milan Sasici, a hotărât să-l dea afară pe Neubert, însă Laurențiu a păstrat legătura și l-a susținut. "Îţi promit că dacă vei avea vreodată nevoie de mine, oriunde vei antrena, voi veni să te ajut", i-a spus atunci Neubert şi s-a ţinut de cuvânt când Reghe l-a solicitat când a antrenat chiar şi la Bistriţa. Cei doi au continuat la Chiajna, apoi au venit la Steaua.
A vrut să plece acum un an
Colaborarea dintre Laurențiu şi Thomas a scârțâit încă din 2015! În vara anului trecut, Neubert a fost la un pas să plece la Pandurii, fiind dorit de Iordănescu jr, dar până la urmă Reghe l-a convins pe neamț să rămână în staff-ul său și să meargă împreună în Bulgaria, la Litex.
3trofee a câştigat cuplul Reghecampf-Neubert cu Steaua, două titluri de campioni şi o Supercupă, între 2012 şi 2014
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”