Articol de Anastase Vlăsceanu - Publicat joi, 10 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 09 ianuarie 2013 21:37
Porumboiu a intrat pe fir în vederea transferului fundaşului stînga de la Severin, jucător ce era foarte aproape de a semna cu Dinamo.
Alexandru Giurgiu (20 de ani) era printre primii pe lista achiziţiilor lui Dinamo în această iarnă. Cu toate acestea, Adrian Porumboiu le-a luat faţa "cîinilor" şi pare să-l fi convins pe fundaşul lateral stînga să semneze cu galben-verzii! În Moldova, el ar cîştiga aproximativ 7.000 de euro lunar, faţă de numai 5.000 de euro cît ar încasa în Ştefan cel Mare.
De serviciile lui Giurgiu s-au interesat şi oficialii Oţelului, dar gălăţenii par să fie a treia variantă pentru fotbalistul crescut la juniorii Unirii Alba Iulia. În tur, Alex a jucat în 14 meciuri pentru CS Severin şi a marcat un gol.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”