Articol de GSP - Publicat joi, 27 iulie 2017 14:29
La doar 25 de ani, Cristian Ganea, originar din Bistrița Năsăud, a trecut printr-o serie de întâmplări demne de scris într-o carte de aventuri!
La 10 ani a rămas singur cu sora sa la Bistrița, peste doi ani urmând să ajungă în Spania și să petreacă nu mai puțin de 8 ani acolo, ca la final o accidentare să îl facă să revină în România și să o ia de la zero din Liga a 2-a.
Acum este eroul trupei lui Hagi, după ce a adus prima victorie din istoria Viitorului în cupele europene, cu o execuție superbă din lovitură liberă.
A ajuns la Viitorul în 2015, după ce a trecut pe la Târgu Mureș, în liga secundă, și CSU Craiova cu care a promovat în prima ligă. A fost pus pe liber de olteni și a ajuns la Săgeata Năvodari și în Liga 1 a debutat în tricoul lui FC Brașov.
Debut Liga 1: 20.02.2015, Petrolul - FC Brașov 1-0
Cristi Ganea la 9 ani în tricoul celor de la Inter Viișoara
Cum a ajuns Cristi Ganea la Viitorul?
"După ce s-a terminat campionatul, m-a sunat domnul Cătălin Anghel și mi-a spus că domnului Hagi i-a plăcut de mine și dacă vreau să vin ca fundaș stânga la Viitorul. Sincer? Mi-era puțin frică! Pentru că eu eram extremă, iar domnul Hagi mi-a zis ”Dacă vii extremă, eu nu am loc pentru tine. Am deja vreo 7-8 pe postul ăsta. Dar dacă vii fundaș stânga, ai avea șanse mai mari să joci și o să te fac fotbalist”. Am stat și m-am gândit vreo săptămână, dar i-am zis că risc și vin. Dar mi-era teamă că nu reușesc să mă impun" Cristi Ganea, într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor în noiembrie 2016
1.200.000 €e cota de transfer a lui Ganea, conform transfermarkt.de
50 de meciuri în Liga 1 a strâns Ganea pentru Viitorul în ultimele două sezoane