Articol de GSP - Publicat marti, 23 august 2011 00:00 / Actualizat luni, 22 august 2011 21:32
Cînd Torje abia împlinise 16 ani şi avea cu doi centimetri mai puţin ca azi, a fost chemat la prima echipă a lui Poli. Hagi i-a oferit debutul în Liga 1 şi i-a prezis că va ajunge mare. La 5 ani şi jumătate de la acel moment, Torje e achiziţionat de Udinese pentru aceeaşi sumă pe care Real Madrid a plătit-o acum 21 de ani pentru Gică.
La 22 de ani neîmpliniţi, Gabriel Torje dă marea lovitură a carierei. A semnat cu Udinese, va juca într-unul dintre cele mai tari campionate din lume şi va cîştiga aproape o jumătate de milion de euro pe an. La 3 ani şi jumătate după ce l-a luat de la Timişoara, Dinamo dă şi ea lovitura. În plină criză, îşi asigură 4 milioane de euro, practic, două treimi din bugetul pe anul în curs.
L-a văzut la un meci de copii
Din toată această poveste de succes lipseşte un nume. Cel al omului care a făcut posibil ca Torje să fie ceea ce e azi. E vorba despre Gică Hagi. El e cel care, într-o zi de primăvară a anului 2006, s-a trezit de dimineaţă şi, deşi avea antrenament cu Poli, s-a dus la un meci al grupelor de copii şi juniori ale clubului bănăţean. Şi-a tras şapca pe ochi pentru a nu fi recunoscut uşor şi s-a aşezat într-un colţ al tribunei. La final, a coborît şi l-a anunţat pe antrenor: "De mîine, să mi-l trimiţi pe puştiul ăla de pe dreapta la prima echipă".
"Bună ziua, eu sînt...!"
Puştiul de pe dreapta era Gabi. Abia împlinise 16 ani, era cu doi centimetri mai scund decît e acum, adică avea 1,65 metri, şi s-a prezentat a doua zi sub comanda lui Gică. "Bună ziua, eu sînt...!", a dat să spună Torje. "Ştiu cine eşti. Bine ai venit aici! Să-ţi aduci aminte peste mulţi ani de ziua asta pentru că vei ajunge departe", i-a replicat Hagi, care l-a luat de după umeri şi l-a poftit pe gazon.
"Jucătorii nu se împart în pitici şi înalţi"
Ion Crăciunescu, preşedintele celor de pe Bega la acea vreme, îşi aminteşte şi el rolul determinant al lui Hagi. "Cînd ne-am trezit cu Torje la antrenament, mulţi nici nu-l ştiam. Poli nici nu avea «satelit» pe vremea aia, Gică îl văzuse direct la juniori. Cineva chiar i-a contestat atunci lui Hagi decizia", a dezvăluit Crăciunescu. El rememorează acel dialog dintre Hagi şi persoana respectivă:
- Ce faci, măi Gică, vrei să faci fotbal cu pitici?
- Jucătorii nu se împart în pitici şi înalţi, ci în fotbalişti de clasă şi simpli jucători!
Tineret, "naţionala" mare, Serie A
Deşi era presat de rezultate şi de obiectivele lui Iancu, "Regele" a pariat în continuare pe Torje şi, în aprilie 2006, i-a oferit şansa debutului în Liga 1. Avea 16 ani şi 5 luni. Gabi Balint, secundul lui Gică la acea vreme, îşi aduce şi el aminte: "Cred că în fiecare zi îmi vorbea Hagi de el, îmi zicea «Băi Gabi, am descoperit un Gabi mai tare ca tine. Dacă ai şti ce face acest copil cu mingea, e fantastic!». Gică se ducea la grupele de juniori de cîte ori avea timp. Se uita la meciuri sau pur şi simplu stătea printre copii. M-a făcut curios şi pe mine şi, pînă să-l aducă la echipa mare, m-am dus să mă uit şi eu la o partidă al lui Torje la juniori. Incredibil ce putea să facă, erau meciuri în care se distra cu adversarii!".
Hagi a demisionat de la Timişoara după o lună, timp în care Torje a mai jucat alte 4 meciuri şi a şi marcat un gol, iar prima confirmare a venit imediat: Emil Săndoi l-a convocat la echipa naţională de tineret. Torje a devenit apoi titular la Poli, în ianuarie 2008 a semnat cu Dinamo pentru două milioane de euro, după care au urmat 3 ani şi jumătate de alte confimări.
Doi centimetri şi 4 milioane în plus
Acum, cînd măsoară cu doi centimetri mai mult, Torje e ales drept înlocuitorul lui Alexis Sanchez, pe care Barcelona l-a cumpărat în această vară, dar, poate şi mai important, nu mai e piticul contestat acum 5 ani. A devenit fotbalist adevărat şi are suficient timp la dispoziţie să-şi aducă aminte de ziua în care cineva l-a luat de după umeri şi l-a poftit pe terenul de antrenament al primei formaţii a lui Poli. Era "Regele" din povestea lui de succes.
Gest memorabil: Gică i-a cerut autograf!
În decembrie 2007, Hagi a fost autorul unui gest care l-a lăsat aproape fără replică pe Torje. "Regele" s-a aflat la Timişoara pentru a-şi lansa DVD-ul care prezenta cele mai importante momente ale sale în tricoul echipei naţionale. La eveniment au participat şi jucători ai lui Poli, printre care şi Torje. După ce Gică a semnat DVD-urile fotbaliştilor polişti, acesta i-a cerut lui Torje să îi dea la rîndul său, pentru fiul Ianis, un autograf pe coperta unui DVD. Emoţionat şi stînjenit, Gabi a refuzat în prima instanţă. După ce "Regele" a insistat, mijlocaşul i-a îndeplinit cererea. La acel moment, Torje abia împlinise 18 ani.
L-a promovat şi pe Pantilimon
Torje e al doilea jucător care pleacă în această vară din Liga 1 într-un campionat extrem de tare pe o sumă mare şi care a fost descoperit de Hagi la o vîrstă fragedă. Pantilimon a fost remarcat de Hagi tot la grupele de juniori ale Timişoarei şi a solicitat ca el să vină să se antreneze sub comanda sa la prima echipă. Ulterior, Panti a debutat în Liga 1 în 2007, iar acum două săptămîni a fost luat împrumut de Manchester City, iar dacă va fi păstrat suma totală a transferului va fi de circa 4 milioane de euro.
Asemănări între Hagi şi Torje
- Gică avea, ca jucător, 1,74 metri şi 69 de kilograme
- Torje măsoară 1,67 metri şi cîntăreşte 64 de kilograme
- Hagi a debutat în Liga 1 la 17 ani şi jumătate
- Torje a debutat în Liga 1 la 16 ani şi jumătate
- Hagi a jucat primul meci la echipa naţională la 18 ani şi jumătate
- Torje a debutat la echipa naţională la 21 de ani neîmpliniţi
În 6 ani a crescut ca nimeni altul
Anul: Situaţia
2005: Avea 15 ani şi era la juniorii lui CFR Timişoara
2006: Hagi îi oferă debutul în Liga 1
2008: Se transferă la Dinamo pentru 2 milioane de euro
2010: Pe 3 septembrie debutează la echipa naţională
2011: Semnează cu Udinese pentru minimum 4 milioane de euro
CINCI LUCRURI INEDITE DESPRE TORJE
1. N-a cîştigat nici un trofeu
Deşi reuşeşte să aducă lui Dinamo milioane de euro şi să ajungă aproape de podiumul celor mai mari transferuri realizate vreodată din Liga 1, Torje pleacă fără a avea în palmares nici un trofeu intern. Cea mai bună clasare a sa a fost la finalul lui 2008-2009, cînd a terminat cu Dinamo pe locul 3.
2. A cîntat "Steaua e numai una"
În urmă cu fix 3 ani, Torje, alături de Pulhac şi de Ropotan au fost filmaţi în timp consumau alcool şi cîntau melodia "Steaua e numai una". S-a creat un mare scandal la vremea respectivă, cei 3 au fost ameninţaţi de suporterii "cîinilor", iar conducerea i-a amendat cu cîte 5.000 de euro.
3. Lupu îl desfiinţa
Dănuţ Lupu n-a văzut în Torje un mare jucător. În urmă cu doi ani l-a criticat dur într-o apariţie publică: "E bun doar să bată tabla pe acoperiş. S-ar descurca de minune, pentru că e mic şi se poate urca repede pe casă. Torje a ajuns idolul femeilor prin Bucureşti. E fotbalist doar noaptea".
4. Cel mai mare transfer intern
Torje a stabilit în ianuarie 2008 recordul transferurilor realizate vreodată între echipele din primul eşalon. Dinamo a achitat Timişoarei două milioane de euro, sumă care nu a fost depăşită niciodată de o altă echipă, chiar dacă Steaua a luat 50 al sută din drepturile federative ale lui Tănase de la FC Argeş cu 1,8 milioane de euro şi 60 la sută din Mihai Costea de la Craiova cu 1,4 milioane de euro.
5. MM l-a numit "piticul porno"
Una dintre întîmplările urîte din cariera lui s-a petrecut imediat după finalul Cupei României, din mai 2011, 1-2 cu Steaua. Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a intrat în vestiarul propriei echipe şi a început să dea tonul scandărilor anti-Dinamo şi anti-Torje, numindu-l pe mijlocaşul roş-albilor "piticul porno". Secundul lui Olăroiu, Cătălin Necula, a rămas şocat şi a decis să iasă din vestiar.
Torje intră în top 10: Cele mai mari transferuri din România (euro)
Jucătorul: De unde a plecat - Echipa care l-a transferat, Suma, Anul tranzacţiei
1-2. B. Stancu: Steaua - Galatasaray, 6.000.000, 2011
Săpunaru: Rapid - FC Porto, 6.000.000, 2008
3. Şt. Radu: Dinamo - Lazio, 5.400.000, 2008
4-5. Traore: CFR - Kuban Krasnodar, 5.000.000, 2011
M. Rădoi: Steaua - Al-Hilal, 5.000.000, 2009
6. A. Pereirra: CFR - FC Porto 4.500.000 2009
7-9. Mazilu: Rapid - Dnepr, 4.000.000, 2008
G. Hagi: Steaua - Real Madrid, 4.000.000, 1990
Torje: Dinamo - Udinese, 4.000.000, 2011
10-11. Ogăraru: Steaua - Ajax, 3.300.000, 2006
D. Niculae: Rapid - Auxerre, 3.300.000, 2006
Debuturi în Liga 1 sub 18 ani
Jucător: Vîrsta la care a debutat
Dobrin: 14 ani şi 11 luni
Torje: 16 ani şi 5 luni
Alin Stoica: 16 ani şi 5 luni
Balaci: 16 ani şi 11 luni
Hagi: 17 ani şi 7 luni
Mitea: 17 ani şi 8 luni
Alte pariuri cîştigătoare ale lui Hagi
Jucător: La ce club l-a descoperit
Ribery: Galatasaray
Arda Turan: Galatasaray
Luchin: Poli Timişoara
Latovlevici: Poli Timişoara
Scutaru: Poli Timişoara
L. Buş: Poli Timişoara