Articol de GSP - Publicat luni, 05 martie 2012 00:00 / Actualizat luni, 05 martie 2012 12:34
Mijlocaşul lui CFR a văzut de două ori cartonaşul roşu în ultimele 3 runde şi şi-a atras din nou criticile şefilor săi
Indispensabil atît pentru Conceicao şi Mandorlini, cît şi pentru Jorge Costa, Gabi Mureşan (30 de ani) a lipsit rar din formula de start a vişiniilor. Cînd s-a întîmplat, a fost din cauza suspendărilor. Chiar dacă fişa postului internaţionalului român implică riscul unor eliminări, Gabi Mureşan a colecţionat deja al doilea cartonaş roşu din acest sezon, în meciul cu FCM Tg. Mureş.
Unul pe care-l putea evita, au concluzionat şefii CFR-ului după partida de vineri, care vor să discute cu jucătorul pentru a-i recomanda să-şi mai tempereze stilul agresiv. Dacă Mureşan a văzut primul roşu al sezonului pe finalul partidei cu Steaua, 1-1, vineri, acesta şi-a lăsat echipa în inferioritate numerică aproape o repriză.
Mureşan a avut probleme cu conducerea clujeană şi în sezonul trecut, şi atunci reproşîndu-i-se faptul că ia prea uşor avertismente. La finalul campionatului, Mureşan a fost propus pentru o penalizare cu 25 la sută a contractului, în acelaşi timp oferindu-i-se varianta unui transfer în China. Jucătorul a ales să rămînă la Cluj, unde şi-a cîştigat locul de titular şi sub comanda lui Jorge Costa.
8 galbene şi un roşu a adunat Dan Alexa, cel mai dur jucător din Liga 1
250.000 de euro pe an cîştigă Gabi Mureşan la CFR Cluj
Colecţia de cartonaşe a lui Gabi Mureşan
Sezon Cart. galbene Cart. roşii
2008-2009 10 1
2009-2010 6 2
2010-2011 8 1
2011-2012 4 2
Urmărit de Mandorlini
Gabi Mureşan ar putea ajunge în Italia la vară. Andrea Mandorlini vrea să-l transfere la Verona, în cazul în care formaţia pe care o antrenează va reuşi promovarea. Hellas e pe locul 4 în Serie B, cu 54 de puncte după 29 de etape. CFR a vîndut în această iarnă un jucător în liga secundă italiană, pe brazilianul Renan Garcia.