Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 16 aprilie 2013 00:00 / Actualizat luni, 15 aprilie 2013 21:57
Nicolae Muşat, 26 de ani, se pregăteşte să semneze extinderea contractului cu Dinamo. E pe placul şefilor şi-al colegilor, care-l recomandă ”omul potrivit la locul potrivit”. VEZI AICI VIDEO CU GOLUL!
Erou pentru o seară, contract prelungit pînă în 2014. Nicolae Muşat se pregăteşte de extinderea acordului cu roş-albii, mai ales că actuala înţelegere expiră peste două luni şi jumătate. Fotbalistul crescut în Ştefan cel Mare are unul dintre cele mai mici salarii de la echipă, 4.000 de euro lunar, bani condiţionaţi de diverşi indici de performanţă, iar oficialii i-au promis că se va alege cu o mărire de contract de 50 la sută.
"«Muşi» e un băiat liniştit, chibzuit, n-a făcut niciodate mutre. Anul trecut, cînd a cerut rediscutarea contractului, l-au trimis la echipa a doua, dar tot la el au apelat cînd a fost nevoie. E precum Ţălnar la nivel de jucători, manta de vreme rea! S-a căutat toată iarna fundaş stînga, însă tot în Muşat e baza. Chiar dacă la început şi antrenorul l-a privit cu neîncredere. Acum are creditul lui «Papa», jucătorii ţin la el, e omul potrivit la locul potrivit", au mărturisit mai mulţi coechipieri.
300.000 de euro este cota lui Muşat, conform transfermarkt.de
"Ce ne trebuie nouă Rullo, de 29 de ani, care-i rupt şi n-a jucat de un an?! De ce să nu-i dăm credit lui Muşat al nostru, care-i mult mai bun şi-a jucat mereu OK?!" (Ionuţ Negoiţă, după Dinamo - Astra 1-0)
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
"Doctorii m-au reparat"
Cătălin Munteanu, 34 de ani, a revenit la Bucureşti, ajutîndu-se de cîrje, după operaţia de la Istanbul, unde ulterior va face şi recuperarea: "Doctorii m-au reparat bine. Mi-au zis că nu sînt probleme, că nu au fost complicaţii, că intervenţia chirurgicală a fost OK. O să stau departe de gazon între 4 şi 6 luni. Chiar dacă am o vîrstă, mă voi întoarce mai puternic pe gazon. Vreau să o mai duc, cel puţin o dată, pe Dinamo în Europa. Urmează să dau drumul la recuperare, eu sînt ferm convins că-mi voi reveni, sînt un om puternic şi nu renunţ".
Scandal cu "fraţii"
Dinamoviştii s-au contrat cu Ionel Ganea şi cu jucătorii Universităţii Cluj imediat după finalul meciului de sîmbătă. "Aţi jucat pentru Petrolul lui Walter! Disperaţilor, aţi stat numai pe jos şi-aţi tras de timp! Să retrogradaţi, spuneţi că sînteţi «fraţi» cu Dinamo, dar numai cu noi jucaţi la ambiţie!" au fost doar cîteva dintre acuzele roş-albilor. "Cîinii" au răbufnit din cauza frustrării provocate de semieşec, dar şi după o afirmaţie a lui Ioan Mărginean, şeful actual al ardelenilor: "Dacă vrea Florian Walter, bagă pe U Cluj în faliment!".
Luptă pentru 2.500 euro
"Cîinii" au ratat potul de 4.000 de euro, pierzînd două puncte cu U Cluj, 1-1, însă jucătorii nu renunţă la gîndul de a învinge la Tîrgu Jiu, pe Pandurii, într-un meci de Europa, ambele echipe luptîndu-se pentru podium. În plus, un succes în Oltenia îi aduce cîte 2.500 de euro fiecărui fotbalist.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”