Articol de Victor Vrînceanu - Publicat luni, 26 martie 2018 09:00
Ultrașii lui Dinamo au fost adunați de Cornel Dinu pentru a face front comun în ideea preluării clubului de la Ionuț Negoiță.
Lucrurile se mișcă tot mai mult în vânzarea lui Dinamo! Pentru prima oară de când Ionuț Negoiță a anunțat că vinde clubul, suporterii "câinilor roșii" s-au așezat la aceeași masă. Facțiunile care doresc să ia acțiunile de la Negoiță au urmat îndemnul lui Cornel Dinu și s-au văzut ieri.
Mister le-a transmis ultrașilor că nu pot emite pretenții dacă sunt sparți în mai multe entități. Ieri dimineață reprezentanții ONG-ului, cărora li s-a alăturat și Dinu, s-au întâlnit cu reprezentanții Peluzei Cătălin Hîldan, iar semnele par pozitive.
Tot Dinu le-ar fi cerut acestora să se întâlnească și cu reprezentanții ultrașilor de la Peluza Sud, pentru a se pune de acord sub "umbrela" unui singur ONG, care să preia acțiuni de la Ionuț Negoiță.
Mister aduce "greii"
Dinu aproape că l-a convins pe Mircea Lucescu să se implice, iar în zilele următoare, în funcție de tratativele dintre ultrași, Mister se va întâlni și cu Ion Țiriac, pentru a pleda și în fața acestuia cauza "câinilor".
0,031% sunt acțiunile pe care Cornel Dinu le deține la Dinamo și pe care a anunțat că le donează ONG-ului suporterilor
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”